joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Preţul mieilor, mai mic decât anul trecut. Cât costă alte produse specifice de Paşti?

Vânzarea mieilor a început, luni, în Piaţa Chiriac din Craiova, singurul spaţiu autorizat, din judeţul Dolj, în care se poate face comercializare şi sacrificare.

Dacă anul trecut mielul se vindea, în primele zile, cu 14-15 lei kilogramul în viu, acum ciobanii cer 12 lei pe kilogram. Spre sfârşitul perioadei de vânzare se aşteaptă o scădere a preţului cu până la 5 lei.
În prezent, în Piaţa Chiriac sunt patru comercianţi de miei.


Aici a fost amenajat şi un punct de sacrificare dotat cu asomator, sterilizator şi nu numai. O firmă specializată se ocupă de sacrificarea şi tranşarea mieilor, taxa fiind de 25 lei.
„Am dorit să le oferim şi anul acesta craiovenilor, şi nu doar lor, posibilitatea de a-şi alege direct de la comercianţi mieii sau iezii pe care îi doresc pentru masa tradiţională de Paşte. Demersurile noastre au găsit înţelegere atât la Primăria Craiova, care ne-a pus la dispoziţie spaţiul din Piaţa Chiriac, cât şi la Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj, care a autorizat amenajarea acestui punct de comercializare şi sacrificare a mieilor. De luni, îi aşteptăm în Piaţa Chiriac atât pe comercianţii de miei interesaţi să-şi vândă marfa în condiţii optime, cât şi pe toţi cei interesaţi să-şi cumpere miei pentru masa de Paşte”, a declarat Alin Mărăcine, administrator/director general al SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor şi iezilor de Paşte – se poate realiza numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare.

Punctul de vânzare şi tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac va fi deschis până sâmbătă, 27 aprilie 2019, inclusiv, între orele 7-17, funcţionând pe aceleaşi principii ca şi un abator.
„Spaţiul va dispune de spaţii dotate cu apă potabilă caldă şi rece, fiind prevăzut cu toate ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv cu asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor. Sacrificarea se va face doar de măcelari autorizaţi, cu analizele medicale la zi, iar carcasele de miel vor fi verificate de un medic veterinar, care le va aplica marca de sănătate înainte de a fi înmânate cumpărătorilor. În acest punct de comercializare şi sacrificare vor putea fi vânduţi şi tăiaţi numai miei crotaliaţi, ce trebuie să fie însoţiţi de toate documentele sanitar-veterinare impuse de legislaţia în vigoare”, a declarat Adrian Dinu, purtător de cuvânt SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL.
În magazine, kilogramul de carne de miel se vinde cu 25 lei până la 30 lei kilogramul.

Ouă la ofertă

De Paşti, din casele creştinilor nu pot lipsi ouăle roşii. În magazine puteţi găsi ouă la ofertă. Un carton cu 30 de ouă se vinde cu 10 lei. Preţul nu este acelaşi peste tot. El variază între 0,4 lei și 0,6 lei. Însă dacă vreţi ouă „de ţară” şi aveţi curaj să le cumpăraţi după ce au stat în soare, trebuie să scoateţi din buzunar câte un leu pe bucată.
În marile magazine puteţi găsi ouă deja vopsite, cu 10 lei, 10 ouă.
În ceea ce priveşte cozonacii, aceştia au preţuri cuprinse între 7 şi 21 lei în hypermarketuri, iar în patiserii pot ajunge la 30 lei.
Salatele nu ar trebui să lipsească nici ele de pe masa de Paşti. Ceapa verde şi usturoiul se vând cu preţuri cuprinse între un leu şi doi lei legătura, atât în supermarket-uri cât şi în pieţe. Castraveţii şi roşiile au preţuri cuprinse între 5 şi 10 lei kilogramul. Ardeii sunt ceva mai scumpi. În supermarketuri pot ajunge la 14 lei kilogramul.

Politica