Închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității pentru o șpagă de 200 de lei

Închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității pentru o șpagă de 200 de lei

Un bărbat din județul Argeș, prins la începutul acestui an în timp ce voia să mituiască un echipaj de polițiști din Filiași cu 200 de lei, a fost condamnat, la sfârșitul săptămânii trecute, la 2 ani de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității. Sentința, pronunțată de Tribunalul Dolj, nu este definitivă, putând fi atacată cu apel atât de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, care l-au trimis în judecată pentru dare de mită, cât și de inculpat.

Reamintim că bărbatul, Marian Dobrin, a fost prins în flagrant la începutul lunii ianuarie a.c.. Potrivit reprezentanților Serviciului Județean Anticorupție Dolj, în data de 4 ianuarie 2019, în jurul orei 21.00, ofiţerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, au prins în flagrant un bărbat, Marian Dobrin, în vârstă de 48 ani, din județul Argeş, după ce a oferit suma de 200 lei unui echipaj de poliţie rutieră, pentru a nu i se reţine plăcuţele cu numerele de înmatriculare.

În fapt, echipajul de poliţie rutieră format din doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei oraş Filiaşi – Compartimentul Poliţiei Rutiere, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au oprit în trafic pe D.M., care conducea în localitate un autoturism, având viteză peste limita legală şi care nu avea asupra sa documente de identitate, iar pentru a nu i se reţine plăcuţele de înmatriculare, întrucât avea RCA-ul expirat, a oferit suma de 200 lei.
Agenţii de poliţie au refuzat categoric oferta, au sesizat aspectele şefului ierarhic care, la rândul său, a anunţat S.J.A. Dolj şi au procedat în continuare la întocmirea actelor de constatare a contravenţiilor.
Bărbatul a fost prins în flagrant imediat după ce a dat suma de 200 lei agenţilor de poliţie, fiind condus ulterior la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Procurorul de caz a dispus, în primă instanță, reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore, iar în data de 5 ianurie 2019, a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, instanţa de judecată dispunând arestarea la domiciliu pentru o perioadă de 30 zile, se arată în comunicatul SJA Dolj.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările și l-au trimis în judecată pe Marian Dobrin pentru dare de mită, iar bărbatul și-a recunoscut faptele și a cerut să fie judecat în procedura simplificată. Vineri, 19 aprilie a.c., a fost pronunțată sentința: „Condamnă pe inculpatul Dobrin Marian la pedeapsa de 2 ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani, stabilit de instanţă potrivit dispoziţiilor art. 92 CP. În baza art. 93 alin. 1CP: Obligă pe inculpatul Dobrin Marian, ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: – să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Argeş; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile, – să comunice schimbarea locului de muncă, – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit.b CP: Obligă pe inculpatul Dobrin Marian, ca pe durata termenului de încercare, să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune, sau în colaborare cu instituţii din comunitate În baza art. 93 alin. 3 CP: Inculpatul Dobrin Marian va presta pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Primăria Comunei Poiana Lacului, jud. Argeş, sau la o altă instituţie din comunitate, care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Argeş. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 CP, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.399 al.10 CPP şi art.72 al 1.CP: Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Dobrin Marian perioada arestului la domiciliu de la 08.01.2019 la 14.02.2019 şi dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar. Dispune confiscarea specială, cu titlu de măsură de siguranţă a sumei de 200 lei de la inculpat, sumă de bani ce a fost folosită la săvârşirea infracţiunii şi care a fost ridicată de la acesta şi consemnată la CEC Bank. Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică. Atât inculpatul, cât și procurorii pot face apel.