joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ALDE Dolj: Investiţii şi limitarea creşterii preţurilor la energie

Deputat Ion Cupă, președinte ALDE Dolj: „Moțiunea pe energie a picat pentru că nu avea niciun fundament. În guvernarea din care ALDE face parte, Ministerul Energiei a făcut și va face lucruri bune pentru sectorul energetic și pentru consumatori.”

Moțiunile depuse în numele propagandei, în totală sfidare a adevărului nu vor avea succes. Opoziția ar fi trebuit ca înainte să-și facă planul la moțiuni eșuate să se uite cu un ochi corect la ceea ce se întâmplă cu adevărat în realitatea Ministerului Energiei condus de ministrul ALDE, Anton Anton.

Pentru prima dată, România are o Strategie Energetică Naţională. Sunt politici pe termen mediu și lung menite să consolideze, să dezvolte și să eficientizeze sistemul energetic național astfel încât importurile de energie să fie reduse treptat pâna la eliminarea lor, iar consumatorul român să fie protejat permanent în față creșterii prețurilor. Prin intermediul OUG 114 tocmai acest lucru s-a dorit a fi realizat imediat: protecția populației prin limitarea creşterilor de preţuri la energie pentru o perioadă de trei ani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În privința investițiilor din sectorul energetic s-au luat decizii strategice pentru demararea unor investiții importante. Complexul Energetic Oltenia, spre exemplu, figurează în Planul Naţional de Investiţii 2013-2020 cu două contracte de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea blocului energetic 4, de la Rovinari – de 55 milioane de euro şi Reabilitarea şi modernizarea blocului 7 de la Işalniţa – de 30 milioane de euro cheltuieli eligibile, din care o bună parte au fost rambursate.

Nu vor fi așa cum insinuează Opoziția – 15.000 de mineri dați afară. Pentru prima dată de la înfiinţarea societăţii s-au făcut primele exproprieri vitale pentru activitatea CEO fiind emise trei hotărâri de guvern pentru carierele Roşia, Jilţ Sud şi Roşiuţa şi în prezent fiind în stadiu avansat procesul de emitere a încă două hotărâri de guvern pentru carierele Pinoasa şi Lupoaia. Au fost de asemenea obţinute două hotărâri de guvern pentru scoaterea din circuitul Fondului Forestier Național a două perimetre importante pentru carierele Jilţ Nord şi Tismana I. Prin urmare vor fi deschise fronturi de lucru importante care vor asigura locurile de muncă.

În ceea ce privește activitatea celorlalte unități strategice din sectorul energetic național acestea au înregistrat profituri semnificative, efect al unor politici inteligente.

Nuclearelectrica a avut un profit cu 33,9% mai mare în 2018 faţă de 2017, un profit net de 410 milioane de lei şi venituri din vânzarea energiei mai mari cu 12,3% faţă de 2017. A fost restabilită relaţia comercială între Nuclearelectrica şi Compania Naţională a Uraniului, a fost aprobată Strategia de diversificare a surselor de aprovizionare cu materie primă necesară producerii combustibilului nuclear.

Hidroelectrica a avut în 2018 cel mai mare profit din istorie, de aproape două miliarde de lei, iar în ceea ce priveşte Romgaz, producţia de gaze a crescut anul trecut pentru al doilea an consecutiv, fiind mai mare cu 3,39% decât în 2017.

Electrica a obţinut un profit net consolidat de 230 milioane de lei, în creştere cu 34,3% faţă de 2017. Serviciile Energetice Muntenia a ieşit din insolvenţă şi este unul dintre marile succese din domeniul energetic. S-a concretizat, în sfârșit, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român, un proiect care va atrage investiţii de peste un miliard de dolari în sectorul energetic românesc. Proiectul investițional de la Mintia, o investiţie în ciclu combinat va stabiliza economic, social şi energetic întreaga regiune şi, implicit, România. Proiectul Craiova – Gherceşti, un proiect inovativ în domeniul acumulării de gaze naturale va asigura stabilitate energetică la costuri reduse în întreagă zonă a Doljului.

O miză esențială a fost pusă în această perioada pe extinderea reţelelor de gaze naturale la nivel naţional. În pofida obstacolelor de ordin birocratic, s-a reușit delocarea acestui proiect, ceea ce va aduce mai mulţi români aduşi în reţeaua de gaz, un consum mai mare de gaz în România, mai mult gaz care va fi extras din Marea Neagră şi care va rămâne acasă, în ţară.

Dincolo de aceste realizări, sub acest mandat al Președinției Române a UE, s-a reușit închiderea unui dosar european extrem de dificil care trena de mult, cel legat de Directiva Gazelor. De asemenea s-au închis mai multe proceduri de infringement care vizau România iar celelalte șapte sunt și ele pe cale de a fi închise.

Acesta este adevărul despre situaţia la zi în sectorul energetic.

Moțiunea PNL, USR @Co a fost din nou un act eminamente propagandistic fără nicio legătură cu realitatea.

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ

Politica