Casiera Primăriei Caraula, ameninţată cu demiterea

Casiera Primăriei Caraula, ameninţată cu demiterea

Articolul publicat de Jurnalul Olteniei cu privire la reclamaţiile actualilor şi foştilor angajaţi ai Primăriei Caraula, dar şi ale consilierilor locali la adresa secretarei instituţiei a primarului a deranjat mai multe persoane.

S-a încercat să ni se transmită “să o lăsăm mai uşor”. Dar nu aceasta ar fi problema, ci aceea că una dintre persoanele care ne-au expus problemele din Primăria Caraula ne-a declarat că a fost ameninţată cu demiterea.

Este vorba despre casiera Primăriei, Neacșa Constanța.

“În urma articolului începură presiunile. Domnul primar mă sună de la Craiova, că vorbi cu domnul subprefect (n.r. Cristian Şovăilă) să-mi spună mie să nu mai tai chitanţe până rezolvă. Că mi-au dat mie o decizie de desfacere a contractului de muncă, dar nu e avizul Prefecturii şi el va rezolva. De ieri mi-a zis că mă duc acasă… ”, ne-a relatat, marţi, femeia.

Ea a explicat: “Ei mi-au făcut o decizie cu 1 ianuarie de încetare a contractului că aş îndeplini vârsta de pensionare. Au făcut-o cu data de 1 şi mie mi-au dat-o pe data de 16 ianuarie. Eu în timpul acesta mi-am desfăşurat activitatea. Nu am acceptat decizia, nu aveau aviz de la Prefectură. Eu nu cedez la intimidări”.

Femeia, de 61 ani, alături de un alt angajat şi o fostă angajată a Primăriei, dar și trei consilieri locali, membri ai PSD, partid din care face parte și primarul Titel Păun, au solicitat sprijinul “Jurnalul Olteniei” pentru a pune “în ordine” comuna, reclamând mai multe nereguli făcute de primar, dar și de secretara Primăriei pe care le-aţi putut citi în ediţia de luni a Jurnalul Olteniei.

Atunci, Neacșa Constanța, ne-a declarat că deși muncește, nu este trecută pe foaia de prezență: ”Eu merg la muncă, la serviciu, dar nu mă pune prezentă pe foaia de prezență. Nu vrea doamna secretar. S-a certat și cu contabila ca să nu mă mai treacă pe foaie și să nu îmi mai dea salariu. Se întâmplă din ianuarie. Vrea neapărat să nu mai fiu eu acolo, să mă scoată la pensie. Am făcut sesizare la prefectură”.

Am încercat să luăm legătura cu primarul şi secretara, pentru a obţine un punct de vedere şi de la aceştia, dar telefonul instituţiei a sunat în permanenţă ocupat. Situaţia de la Primăria Caraula este în atenţia Prefecturii Dolj.