DESPRE CULTURA DE AZI: DESPRE POLITICA ŞI CULTURA DE IERI SI DE AZI (3)

DESPRE CULTURA DE AZI: DESPRE POLITICA ŞI CULTURA DE IERI SI DE AZI (3)

Am scris şi publicat sute de articole, cronici, editoriale, eseuri ori cărţi despre istorie, politică şi cultură, încât să-mi permit să fac unele aprecieri, cu precizarea că, oricât ar fi de tentat ,,cetitorul” să creadă altfel, adică (scuze) că dau lecţii, ceea ce scriu, ,,la ziar” şi-n cărţi, nu sunt decât puncte de vedere ale mele, fără niciun fel de partizanat, adică trăiri identitare, că suntem ,,nemic”, vorba eminescului, dacă nu suntem noi înşi-ne. În pagina şapte a Jurnalului Olteniei, de luni şi marţi, am publicat două ,,materiale”, altele decât cele cu care v-am obişnuit, zilnic, de obicei, adică scriitori şi politică, fară politicieni, că, la noi, politică există, dar politicieni, în adevăratul sens al cuvântului, nu, şi ele, atât ,,Şcoala de literatură şi critică literară”, cât şi ,,Academia de studii politice”, se vor un îndemn la analiză a noastră, nu a celor care s-au şcolit sau academisit acolo.

Trebuie să va mai spun că, în viaţa asta (în cealaltă nu ştiu ce şi cum va fi), am fost un fel de jurnalist cultural şi un creator al ,,timpului meu” atipic, în sensul că, în timp ce predam ,,învăţământul politic” la câteva sute de oameni (vă daţi seama ce ,,învăţamânt politic” predam la vârsta aia), nu am scris un vers despre patrie şi partid, ori despre ,,tovarăşu”, la care, culmea, am fost acasă, eu, un ,,nemembru” şi un poet romantic (inclusiv plete) neânregimentat, cum era moda şi cum ,,lucrau” cele două sfinte şi râvnite şcoli de care discutăm acum. Ca să percepeţi sensul gândirii şi al vieţii de atunci, vă pot spune câteva întâmplări care acum îmi trezesc zâmbete înţelegătoare în neânţelesul lor. 1. Într-o dimineaţă, ajung la serviciu, cu ceva întârziere datorită vieţii de tânăr poet şi, în faţa sediului instituţiei unde lucram, ca tânăr ,,şefuţ”, toată floarea cea vestită (director, secretar de partid, şefi de servicii şi sindicat) ma astepta cu ziarul local în mână, în care, un ziarist-politruc scrisese, pe prima pagină, că poetul X, membru al Cenaclului lui M.M (adică al meu, deşi era al Casei de cultură) furase două roţi de maşină. Bine, le-am zis, ce vă interesează de fapt, domnilor (nu le ziceam niciodată tovarăşi, cum era ordinul), ziaristul (care e un tâmpit), cenaclul (care e foarte bun) sau ,,hoțul”, care e un poet bun dar un hoţ beat? A fost cea mai scurtă şedinţă din viaţa mea. 2. Mai crescusem, nu mai eram ,,un şefuţ”, ci un şef mai mare dar ,,nemembru”, motiv să fiu înlocuit de soţia unui securist (fosta colegă a mea la filologie). Unde să ma duc sa scap? La ,,familie”, adică la ,,tovarăşii”. Mă primeşte o securistă, brunetă cu ochi albaştri (îi țin minte şi acum), îmi pune pe masă să mănânc, c-aşa e ordinul, fasole, că tov. ţin post, mă obligă să mă odihnesc o oră, c-aşa e ordinul (numai odihnă n-a fost, vă-nchipuiţi, nu?), mă duce la ,,tovarăşa”, care privea la un Tv color (atunci am vazut şi eu tv color) şi care-mi zice: ştiu problema dumitale, du-te la Craiova şi spune-i Primului secretar că e un tâmpit şi-ţi va rezolva problema. Nu i-am spus (că nu era tâmpit, era I.T.S-ul, care nici nu ştia de problema mea), dar problema s-a rezolvat imediat. Prin cele două poveşti adevărate vreau să vă spun că, indiferent de regimul politic din istoria noastră care a păstorit Ţara, vina n-o poartă sistemul, ci unii oameni din sistem care, sus văzându-se, devin mai catolici decât Papa, din uitare de cine sunt şi neântelegere a ceea ce au ajuns, c-atât îi duce mintea. Ori cum să-i ducă mintea dacă au ajuns acolo pe-un val pe care nu-l meritau! Ori, cum am scris în articolele precedente, dacă din Şcoala de literatură şi critică literară ,,ieşeau atâţia scriitori câţi au intrat”, vorba lui Sadoveanu, căci actul de creaţie, o ştim cu toţii, e un ,,dar divin”, nu se învaţă în şcoli, cu cei ce pătrundeau, pe alte criterii decât dincolo, în Academia politică Ştefan Gheorghiu ieşeau cum au intrat, ba nu, ieşeau îndoctrinaţi cu lozinci şi gândiri şablon, chestii care erau departe de ,,cultura politică” necesară pentru a deveni oameni politici.

Vreau să spun că şi oamenii politici se nasc, altfel devin marionete şcolite, cu nimic deosebiţi de oamenii politici ai începutului de secol XXI, cere sunt un dezastru pentru ţara şi poporul lor, selecţia lor făcându-se pe criterii personale sau de grup şi în interese personale sau de grup. De aceea s-a ajuns de unde s-a plecat, ba, şi mai rău.