joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. Elev, dispărut după o ceartă cu părinţii

Un adolescent de 15 ani, elev în clasa a 8-a la Şcoala Gimnazială Fărcăşeşti, judeţul Gorj, a dispărut de acasă de joi, după ce mama lui i-a luat telefonul şi nu i-a permis să meargă la fotbal, pentru că a avut rezultate slabe la simularea Evaluării Naţionale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Gorj, Corina Scurtu, tânărul de 15 ani a fost dat în urmărire naţională, după ce joi a dispărut în condiţii suspecte de acasă, având în vedere că nu a mai plecat de acasă niciodată şi nici nu a creat probleme până acum părinţilor.

Mama băiatului susţine că i-a interzis să meargă la fotbal, la antrenamente, pentru că obţinuse o notă slabă la simularea Evaluării Naţionale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Femeia spune că Ciprian are rezultate foarte bune la învăţătură. „Suntem prin pădure, îl căutăm peste tot. A luat o notă mică la simulare, nu era supărat pe tema asta, deoarece nu se trec în catalog şi nu îl afectează cu nimic. Luase un 4 la matematică. La română luase peste 9, are numai 9 şi 10 la şcoală. A fost afectat că, în ziua respectivă, joi, i-am luat telefonul şi i-am spus să nu meargă la Rovinari, nu l-am lăsat să plece la antrenamentele de la fotbal. Să vină acasă, că nu se întâmplă nimic. A venit de la şcoală, mi-a povestit ce s-a întâmplat, ne-am certat de i-am luat telefonul, i-am spus să nu plece niciunde. Nici măcar nu am apucat să văd pe unde a ieşit. Eu am probleme de sănătate şi am fost în spital când a fost simularea. Profesorii mi-au spus să stau liniştită, că nu se trec în catalog. I-am spus ca pedeapsă, duminică era ziua lui, pe 17, nu o să-i fac ziua, dar eu fiind în spital, soţul i-a făcut-o, deci nu l-a pedepsit nimeni. Se înscrisese la Liceul Militar în Craiova”, a declarat Elena, mama adolescentului de 15 ani.

Ciprian face parte din echipa de fotbal Jiul Rovinari.

Părinţii le-au spus poliţiştilor că băiatul în vârstă de 15 ani a plecat de acasă fără bani sau alte bunuri asupra sa.

Persoanele care pot oferi detalii pentru găsirea tânărului sunt sfătuite să sune la 112.

sursa foto Mediafax

Politica