vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministrul Dezvoltării, vizită la cartierul chinezesc

Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a vizitat, vineri, șantierul de la cartierul chinezesc, de pe strada Caracal, din Craiova. Potrivit acestuia, construcția primului bloc va începe „în cel mai scurt timp”.
„Ştiţi cu toţii istoria acestui obiectiv. Dacă la Colegiul Carol, Claudiu a insistat foarte mult ca acel obiectiv să fie în programul de guvernare, ca o garanţie că lucrurile se vor întâmpla, aici este o promisiune pe care doamna Lia Olguţa Vasilescu a făcut-o şi avem de gând, pentru că suntem oameni serioşi, ca această promisiune să fie onorată. Acum două zile, aici la Craiova, a venit directorul adjunct de la ANL. I-am cerut ca în maximum două săptămâni proiectul să fie reactualizat şi să ajungă la ANL. Ca toate lucrurile să se deruleze foarte repede, vom merge pe procedură simplificată de achiziţie. Asta înseamnă că primul bloc, cel care este în spatele nostru, cu zece etaje şi 109 unităţi locative, în cel mai scurt timp va intra la lucru. Mă bucur foarte mult că sunt aici şi chiar o felicit pe Olguţa Vasilescu pentru că a avut la momentul respectiv această idee. S-au întâmplat lucruri care nu au ţinut de domnia sa, doar că o promisiune este o promisiune şi pot decât să mă bucur că am această posibilitate să onorez promisiunea colegei mele. În cel mai scurt timp, până la finalul acestui an, la acest bloc veţi vedea că se fac lucrările în continuare.
Ştiţi foarte bine că prin acest proiect, prima tranşă de apartamente urma să fie alocată celor de la MApN. Vom discuta cu reprezentanţii celor de la Armată, doar că sunt convins că nu toate cele 109 apatamente vor merge la militari, iar restul vor fi alocate tinerilor care vor să locuiască aici, într-o zonă minunată, având în vedere că mai în vale este parcu Romanescu, cel mai frumos parc natural din Europa.
E o garanţie şi de aceea sunt astăzi aici. Mie îmi plac termenele scurte, asumate, colegii mei din minister s-au învăţat deja cu mine. Am spus, în două săptămâni, proiectul reactualizat trebuie să fie pe masa noastră şi de aici încolo vă garantez că lucrurile se vor întâmpla exact aşa cum ne-am asumat”, a afirmat ministrul Dezvoltării.

Deputatul Olguța Vasilescu, consilier al premierului, a declarat că evită să estimeze termene de demarare a lucrărilor, fiind vorba de licitații.
„I-am spus şi domnului ministru că este singura promisiune pe care am făcut-o în campania electorală şi nu am reuşit să o onorez până la finalul mandatului. Am început mai multe proiecte care se continuă acum, din păcate aici a fost un parteneriat chiar la nivel guvernamental între România şi China, pentru ca firme din China să construiască acest cartier de 1.800 de locuinţe. L-am dus pe domnul ministru până mai în spate ca să vadă că toate blocurile sunt ridicate din pământ. Apoi, firma respectivă a dat faliment, o chestiune care n-a ţinut nici măcar de ei. Dacă ţineţi minte, în acel an a fost un «crash» economic în China şi s-a întâmplat acest lucru. Cert este că municipalitatea craioveană a rămas, după acest contract, cu opt milioane şi jumătate în visterie, contravaloarea acestor construcţii ridicate unele până la nivelul şase, alte ieşite din pământ. L-am rugat pe domnul ministru să ne ajute să înaintăm cu acest proiect, să finalizăm cât mai repede. Vestea bună este că reactualizarea va avea loc în două săptămâni. Apoi urmează procedurile de licitaţie. Eu m-am obişnuit să nu mai dau termene când vorbim de licitaţii, că ştim cu toţii foarte bine că asta nu mai depinde de administraţie, este în funcţie şi de contestaţie şi de o grămadă. Cu certitudine, până la finalul acestui an, veţi vedea muncitori pe aceste blocuri”,  precizat Olguța Vasilescu.

Politica