marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Carmen Dan: Au fost desecretizate toate documentele privind 10 august

Carmen Dan a declarat că nu vede nicio piedică în ancheta privind protestul din 10 august 2018, mai ales pentru că instituţia pe care o conduce a desecretizat toate documentele ce vizează evenimentul şi le-a pus la dispoziţia Parchetului General. Ministrul a mai spus că nu a fost chemat la audieri, informează Mediafax.

Potrivit ministrului de Interne, la finele lunii ianuarie au fost puse la dispoziţia procurorilor toate documentele privind protestul din 10 august.

Ministrul a mai subliniat că încă nu a fost chemată la audieri la Parchet: „Sunt convinsă că nu va fi un lucru care nu se va şti. Am toată disponibilitatea să mă prezint dacă voi fi chemată, aşa cum au făcut-o şi alţi colegi din Minister când au fost citaţi”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, la care au participat mii de oameni, au avut loc mai multe violenţe ce s-au soldat cu zeci de răniţi (protestatari şi jandarmi).

În acest dosar au fost puşi sub acuzare Cătălin Sindile şi Sebastian Cucoş, actualul şi fostul şef al Jandarmeriei Române, conducerea Jandarmeriei Bucureşti (Laurenţiu Cazan), dar şi Mihai Dan Cirică, secretar de stat în MAI. Faptele sunt complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, au fost puşi sub acuzare şi mai mulţi protestatari, pentru ultraj.

Politica