marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bioetanol la Podari. Mai multe organizații reclamă: Risc de poluare

Mai multe organizaţii cer o dezbatere publică reală pe tema construirii unei fabrici de bio-etanol la Podari, temându-se că doljenii vor suferi în urma poluării.

Construcţia unei fabrici de producţie de etanol celulozic la scară largă din reziduuri agricole, în Podari, de grupul elveţian Clariant, lider mondial în domeniul produselor chimice de specialitate, a fost anunţată în septembrie anul trecut, fiind vorba despre prima fabrică de acest tip a firmei. Mai multe organizaţii se tem însă că din proces vor rezulta reziduuri toxice care vor afecta zona.
Astfel, acestea cer organizarea unei dezbateri publice pe această temă. O astfel de dezbatere a fost organizată, conform Agenţiei de Mediu Dolj, anul trecut, pe 6 noiembrie, la sediul Podari. Numai că nimeni nu a ştiut de ea.

„Am aflat din întâmplare. Am ajuns acolo, nu era nimeni care să le pună întrebări pertinente legate de proiect. Ar trebui o dezbatere la care să ia parte şi specialişti pentru că ce au scris ei în studiul privind impactul de mediu nu era conform cu realitatea. Trebuie să oprim acest proiect. Este o bombă ecologică”, a precizat Adi-Maria Simoiu, profesor de chimie la Universitatea din Craiova.
De altfel, Agenţia pentru Protecţia Mediului a solicitat Clariant refacerea studiului, din acest motiv fiind amânată acordarea aviziului de mediu.
Adi-Maria Simoiu spune însă că noul raport este copiat după cel anterior. Profesorul universitar reprezintă acum Partidul Verde, una dintre organizaţiile care cer o nouă dezbatere publică, afirmând că procesul de producţie a etanoulului din celuloză va determina emisia a peste 60 de mii de tone, pe an, de dioxid de carbon, apele Jiului ar urma să fie poluate şi nu sunt prezentate studii cu privire la impactul asupra sănătăţii localnicilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Noul document este o varintă copy-paste, ‘cosmetizată’ a primul raport, conținând modificări, fară explicație ale unor detalii din primul raport, probabil, în încercarea de a se diminua, la nivel declarativ și din condei a nivelului de poluare. Partidul Verde consideră că și noul raport este nesatisfăcător, conține informații incomplete și/sau contradictorii, și necesită explicații într-o dezbatere publică mediatizată. Lecturând cele 280 pagini ale noului raport, rămân câteva aspect esențiale, prezentate mai jos, care nu recomandă realizarea investiției la scară industrială, doar pe baza unor studii experimentale. Nu este rezolvată problema de fond, a emisiilor de noxe în atmosferă, incluzând emisia masivă a peste 60 mii tone pe an de CO2 care rezultă la producerea a 50 mii tone pe an de etanol din celuloză. Explicațiile oferite, precum faptul că nu este profitabilă captarea CO2 pentru investitor, nu îl interesează pe cetățeanul român! Se recunoaște că nivelul de poluare al apei Jiului ca urmare a funcționării fabricii rămâne moderat negativ. De asemenea nu sunt prezentate studii referitoare la impactul asupra sănătății lucrătorilor și al locuitorilor din zonă, de exemplu, la numai cca. 140 m față de obiectiv se găsește școala gimnazială din Podari. Studiul nu prezintă modul de acțiune în situațiile de avarii cauzate de erori umane sau de fenomene naturale, de exemplu cutremur, inundații sau secetă extremă. Nu sunt oferite garanții cât și cine plătește costurile poluării în astfel de situații. Jiul este o apă curgătoare care are ca punct terminus fluviul Dunărea. Ca urmare, poluarea Jiului poate determina și poluarea fluviului și afectarea ecositemelor asociate. (…) Atât primul raport de impact asupra mediului, cât și varianta ‘cosmetizată’ sunt necorespunzătoare și ridică semne de intrebare despre ‘bunăvoința’ manifestată față de proiect, exprimată, anticipat, de autoritățile de mediu și de cele ale administrațiilor locale din zonă”, se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele Partidului Verde, dr. ing. Adi-Maria Simoiu.
Potrivit acesteia, „înainte de a se decide dacă se acordă sau nu autorizația de mediu pentru această investiție, este obligatorie organizarea unei dezbateri publice reale, mediatizată, cu un public corect informat și avizat, la care să participe, alături de specialiștii Clariant și specialiști români precum și autorități locale și de mediu din zonă”. O solicitare scrisă în acest sens a fost transmisă Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj, încă din 7 martie.

Sindicatul “SOLIDARITATE UNIVERSITARĂ” din cadrul Universităţii Craiova face aceeaşi solicitare.
„Apreciem că proiectul în cauză prezintă un risc de poluare a mediului cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii populaţiei din acestă regiune şi zonele învecinate”, afirmă reprezentanţii sindicatului.
Şi „Forţa Legii” cere dezbatere publică.
„Vă rugăm să organizați o dezbatere publică reală pe tema construirii la Podari a respectivei fabrici de producție a etanolului din celuloză. Solicităm ca dezbaterea să fie mediatizată cu populația posibil afectată din municipiul Craiova și județul Dolj, pe o rază de minimum 50 km, la care să fie invitate în mod oficial toate autoritățile locale din această zonă, autoritățile de mediu din județul Dolj, reprezentanții firmei Clariant, organizațiile non-guvernamentale și specialiștii în domeniu. Solicităm să fim invitați la dezbaterea pe care o veți organiza pe această temă. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a proceda conform prevederilor legale”, se arată în solicitarea transmisă de preşedintele sindicatului „Forţa Legii”, Ringo Dămureanu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj.
Fabrica ce va fi construită în Podari va avea o capacitate de producție de 50.000 tone de etanol celulozic pe an și va folosi ca materie primă paiele de grâu și alte cereale. Unitatea de producție va funcționa din 2020.

În septembrie, la Munchen reprezentanții Clariant au prezentat detaliat, jurnaliştilor români, activitatea companiei și investiția de la Podari.
„Materia primă va fi colectată de la producătorii agricoli locali, pentru că există foarte multe reziduuri nefolosite în această zonă. Localizarea fabricii lângă Craiova s-a datorat existenței unei surse sigure de aprovizionare cu materii prime din zonă, precum și infrastructurii logistice și industriale din regiune. Fabrica va o oferi zonei o serie de beneficii: le va permite producătorilor agricoli locali să comercializeze paiele, pentru prima dată la scară industrială, produse care până acum erau practic deșeuri agricole neutilizabile. (…) Investiția din Podari creează premise pentru dezvoltarea industriei de biodiesel în România, Clariant putând oferi și know how pentru eventualii investitori în construirea unei fabrici de etanol celulozic, inclusiv designul complet integrat de proces, enzime și microorganisme, precum și tehnologia sustenabilă de procesare”, a precizat Markus Rarbach, directorul Diviziei de biocarburanți și produse derivate – tehnologia sunliquid.
Potrivit acestuia, în fabrica din Podari vor lucra circa 100 de oameni, dar odată cu deschiderea acesteia vor mai fi create alte 300 locuri de muncă permanente pentru industriile colaterale care deservesc unitatea.

Etanolul celulozic este un biocombustibil avansat, sustenabil, cu un impact neutru din punct de vedere al carbonului emis, întrucât este fabricat din reziduuri agricole, precum paiele de grâu și resturile de porumb, care sunt furnizate de agricultori, spun reprezentanții Clariant, iar acestea sunt transformate în zaharuri celulozice, proces care este urmat de fermentație.

Politica