marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poliţiştii au confiscat peste două mii de kilograme de azotat de amoniu

Polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Poliției orașului Berbești au confiscat pe raza orașului 2.400 de kg de azotat de amoniu, depozitat necorespunzător, anunţă IPJ Vâlcea.

Poliţiştii au efectuat controale pentru verificarea modului în care sunt depozitate îngrăşămintele şi substanţele chimice periculoase de către societăți, iar la două dintre societățile controlate, în orașul Berbești, polițiștii au găsit 2.400 de kg de azotat de amoniu, ambalat în saci și expus spre comercializare, păstrat în condiții necorespunzătoare.

„Îngrășămintele chimice au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Polițiștii au deschis dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate”, arată IPJ Vâlcea.

Politica