vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Atac armat la două moschei din Noua Zeelandă

Patru suspecţi, trei bărbaţi şi o femeie, au fost reţinuţi în urma atacurilor armate ce au vizat două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, soldate cu decesul sau rănirea mai multor persoane, a anunţat poliţia, informează Mediafax care citează cotidianul The Guardian.

Autorităţile nu au anunţat încă un bilanţ oficial, precizând doar că s-au înregistrat „mai multe decese”.

Potrivit martorilor oculari, cel puţin o persoană a decedat, iar alte şase au fost transportate la spital, două dintre acestea fiind rănite grav.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţia a descris incidentul drept „critic” şi a recomandat locuitorilor să evite zona.

Incidentul s-a produs la moscheea Al Noor, aflată în centrul oraşului Christchurch, al treilea cel mai mare din Noua Zeelandă.

Toate şcolile din oraş au fost închise, a anunţat un reprezentant al poliţiei.

Publicaţia Stuff relatează că personalul spitalului din Christchurch a fost informat că urmează să sosească 40-50 de persoane rănite.

Echipa de crichet a Bangladeshului se afla în incinta moschei în momentul producerii incidentului, însă „întreaga echipa a fost salvată”, potrivit unui mesaj postat pe Twitter de jucătorul de crichet Tamim Iqbal Khan.

Poliţia a evacuat clădirile din zona unde s-a produs incidentul şi încearcă să prindă atacatorul.

Autorităţile suspectează că într-un vehicul aflat la aproximativ trei kilometri de moschee este amplasată o bombă, relatează cotidianul The Guardian.

Presa locală relatează că cel puţin şase persoane au decedat în urma incidentului, însă autorităţile nu au anunţat încă un bilanţ oficial.

Potrivit informaţiilor disponibile până în acest moment, atacatorul a intrat în moscheea din Christchurch în jurul orei locale 13:40 (ora României, 2:40). Un martor ocular a relatat că atacul armat a durat aproximativ 20 de minute, suspectul inspectând metodic fiecare încăpere pentru a descoperi persoane care se ascundeau.

Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, a descris atacurile drept un „act fără precedent de violenţă”, adăugând că oamenii din moschei ar fi trebuit să aibă dreptul să-şi exercite libertatea religioasă în siguranţă.

Premierul a mai spus că un suspect a fost reţinut, însă poliţia este în căutarea mai multor persoane despre care se crede că sunt implicate în aceste incidente.

Poliţia a confirmat că mai multe persoane au fost ucise sau rănite în urma a două incidente armate produse la două moschei, Al Noor şi Linwood, din Christchurch.

Politica