vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltenii își păstrează locul pe podium

Echipa de volei masculin, SCM U Craiova, a câștigat meciul cu Steaua București, scor 3-0 (25-22, 25-23, 25-19). Partida s-a jucat în Sala Polivalentă și a contat pentru etapa cu numărul 20 din Divizia A1. Victoria a fost foarte importantă, mai ales pentru că oltenii se mențin pe poziția secundă, cu o etapă înainte de play-off.
Pentru Craiova au evoluat: Halilovic (1 p.), Lică (16 p), Milivojevic (4 p), Lupu (2 p), Imhoff (5 p), Sestan (21 p), Ene (7 p), Călin (1 p), Olteanu (1 p) – Diaconescu (L).
Antrenorul alb-albaștrilor a simțit presiunea pe care au pus-o bucureștenii, dar se aștepta la asta, mai ales că Steaua se luptă să obțină un loc de play-off.
„Așa cum anticipam, a fost un meci greu, pentru că Steaua se agață de orice meci pentru a prinde play-off-ul. Până la mijlocul primelor două seturi, chiar ne-au condus, dar băieții au reușit să revină și să câștige cu 3-0”, a declarat Dănuț Pascu.

Laurențiu Lică a fost și el pregătit pentru o replică puternică a steliștilor, dar jucătorul Craiovei consideră că experiența formației din Bănie și-a spus cuvântul. Voleibalistul este bucuros pentru că echipa se menține pe locul secund și ține aproape de liderii de la Zalău.
„A fost o victorie muncită. Ei și-au jucat una din ultimele șanse să ajungă în play-off și ne-au surprins în unele momente. Experiența jucătorilor noștri și-a spus cuvântul în finalul seturilor, iar în setul 3 am defilat. Mă bucur că ne-am consolidat locul secund și sper să micșorăm diferența față de lider până începe play-off-ul”, a spus căpitanul craiovenilor.

Rezultatele etapei:
U Cluj – Arcada Galați 3-0 (10-25, 13-25, 19-25)
Unirea Dej – CSM București 0-3 (20-25, 17-25, 19-25)
Volei Municipal Zalău – CSM Câmpia Turzii 3-0 (25-16, 25-17, 25-12)
SCM U Craiova – Steaua București 3-0 (25-22, 25-23, 25-19)
Baia Mare și Dinamo au stat.
Clasamentul Diviziei A:
VOLEI MUNICIPAL ZALĂU – 47
SCM U Craiova – 43
ARCADA GALAȚI – 40
CSM BUCUREȘTI – 32
DINAMO BUCUREȘTI – 32
STEAUA BUCUREȘTI – 26
UNIREA DEJ – 24
CSM CÂMPIA TURZII – 14
EXPLORĂRI BAIA MARE – 11
U CLUJ – 15

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica