vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Timmermans, discuții cu Dăncilă privind protestele magistraților

Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni, luni seară, cu Frans Timmermans, întrevederea venind în contextul protestelor magistraților față de modificările aduse legilor justiției, scrie HotNews.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene s-a întâlnit și miercuri cu premierul român, ocazie cu care i-a transmis că are ”îngrijorări crescânde” privind situația din justiție.

Înaltul oficial european va fi primit la Palatul Victoria la ora 18.00, potrivit programului oficial al Guvernului. La ora 16.00, Dăncilă are programată o discuție cu ambasadorul american Hans Klemm.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Discuțiile vin la puțină vreme după ce Timmermans i-a trimis premierului român o scrisoare în care îi cerea clarificări privind cele două ordonanțe de urgență pe justiție adoptate de Guvern. El își exprima „dezamăgirea” că în întâlnirea pe care au avut-o în 7 februarie, la Bruxelles, Dăncilă nu i-a spus despre intenția de adoptare a acestora. 

De asemenea, Timmermans, a spus, la finalul lui februarie, la congresul socialiștilor europeni de la Madrid, că i-a transmis lui Liviu Dragnea că trebuie să respecte valorile fundamentale legate de statul de drept și că nu poate exista niciun compromis în acest domeniu.

Prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, un oficial european care s-a exprimat des și ferm în favoarea menținerii statului de drept de drept în România va primi luni, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). 

Politica