În luna îndrăgostiților, pune lacătul iubirii tale

În luna îndrăgostiților, pune lacătul iubirii tale

În luna februarie, tradiția lacătelor iubirii este prezentă în Centrul Comercial Auchan Craiovița.

De mai bine de 100 de ani, îndrăgostiții își celebrează iubirea folosind un lăcățel, pe care și-au gravat inițialele. O astfel de dovadă de iubire marchează o amintire dintr-un anume loc, o declarație de dragoste sau chiar o cerere în căsătorie.

Istoricul lacătelor de dragoste își are originile într-o poveste melancolică sârbă, din timpul primului război mondial. O învățătoare pe nume Nada s-a îndrăgostit de un ofițer sârb pe nume Relja. După ce și-au promis dragostea unul altuia, ofițerul Relja a plecat să lupte în Grecia, unde s-a îndrăgostit de o localnică. În consecință, Relja și Nada au pus capăt poveștii lor de iubire. Pe măsură ce femeile tinere din localitățile rurale din Serbia doreau să își protejeze relațiile de iubire, au început să își scrie numele, alături de numele celor pe care îi iubeau, pe lacăte, atașându-le apoi la balustrada podului unde se întâlneau, odinioară, Nada și Relja.

Inspirați de o istorie răspândită peste tot în Europa, în Centrul Comercial Auchan Craiovița, de Valentine’s Day, dar și de Dragobete, lăcățelele amoroase vin să lege iubirea celor mai îndrăgostiți dintre vizitatori. Inimi imense sunt pregătite special să susțină dragostea celor care ne trec pragul, lacătele sunt gata să fie inscripționate cu inițiale îndrăgostiților, iar momentul emoționant al jurămintelor va fi surprins într-o amintire foto.

În februarie este luna iubirii, iar centrele noastre s-au pregătit să îi primească pe vizitatori cu un pic de romantism. Vrem să înviem tradiția lacătelor iubirii și îi invităm pe toți îndrăgostiții să își arate iubirea reciprocă, punând lacăt iubirii lor. Inimile vor decora spațiile noastre comerciale, iar lacătele îndrăgostiților vor demonstra că iubirea se întâmplă oriunde. Toți participanții la campanie vor avea șansa să câștige prin tragere la sorți unul dintre cele 17 aparate de cafea de ultimă generație”, a declarat Iuliana Micu, Manager Marketing Operațional – Ceetrus România.

Campania ”Pune lacătul iubirii tale” se desfășoară la nivel național în următoarele centre comerciale: Centrul Comercial Auchan Titan, Centrul Comercial Auchan Vitan , Centrul Comercial Auchan Crangasi, Centrul Comercial Auchan Berceni, Centrul Comercial Auchan Pallady, Centrul Comercial Auchan Craiovița, Centrul Comercial Auchan Pitești Găvana,

Centrul Comercial Auchan Ploiești – Sat Blejoi, Centrul Comercial Auchan Pitești Bradu, Aushopping Târgu Mureș, Centrul Comercial Auchan Timișoara Nord, Aushopping Șagului,

Aushopping Oradea, Centrul Comercial Auchan Cluj, Aushopping Satu Mare, Centrul Comercial Auchan Baia Mare și Centrul Comercial Auchan Sibiu.

Centrele Comerciale Auchan și Aushopping au drept scop animarea comunității în care activează și și-au asumat rolul de a fi centre comerciale sociabile, parte integrantă din viața oamenilor, inima comunității din care face parte. Astfel, centrele sunt locul care îi aduce împreună pe membrii comunității, îi ajută să creeze legături cu cei din jurul lor, oferindu-le o experiență aparte nu doar când merg la cumpărături, ci și atunci când caută alternative pentru petrecerea timpului liber.