vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Aproape 40 de autoturisme parcate neregulamentar, ridicate de Direcţia de Administrare a Străzilor

Aproape 40 de autoturisme parcate neregulamentar au fost ridicate de Direcţia Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP), de la începutul anului şi până în prezent.

Directorul DASIP, Claudiu Dascălu, a declarat că doar în luna februarie au fost ridicate 19 autoturisme.

„38 de autoturisme au fost ridicate, de la începutul anului şi până în prezent. Iar doar în luna februarie au fost ridicate 19. În acest moment, nu este nicio maşină în curtea DASIP pentru că, în general, proprietarii vin şi le iau în 24 de ore”, a declarat Dascălu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Regulamentul care permite ridicarea maşinilor parcate ilegal, dar şi pe cele abandonate în parcările din cartiere a intrat în vigoare, în urmă cu un an.

Conform regulamentului, Poliţia Locală constată neregula şi solicită DASIP ridicarea autoturismului respectiv. Dacă între timp nu se prezintă proprietarul, maşina este dusă la depozitul de la fostul Liceu de Construcţii.

Pentru depozitarea pe 24 de ore, proprietarul trebuie să achite 150 de lei, ulterior, preţul este de 300 de lei, plus 50 de lei pentru fiecare zi de staţionare.

Politica