Olt. Constructorul drumului expres Craiova – Piteşti cere actualizarea certificatului de urbanism

Olt. Constructorul drumului expres Craiova – Piteşti cere actualizarea certificatului de urbanism

Firma care a câştigat licitaţia pentru construirea tronsonului care trece prin judeţul Olt al drumului expres Craiova-Slatina-Piteşti a depus, luni, documentația pentru actualizarea certificatului de urbanism emis în 2007-2008. Ulterior, constructorul a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Companiei de Drumuri, ai CJ Olt şi cu primarii celor şapte localităţi tranzitate de şosea.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că detaliile traseului trebuie stabilite cu exactitate, în întâlnirea de luni fiind prezentate eventualele probleme întâlnite la nivelul fiecărei localităţi.

„A fost a doua întâlnire pe care am avut-o cu CNAIR, dar și cu reprezentanții firmei care va construi drumul expres. Am stat de vorbă, împreună cu primarii UAT-urilor pe raza cărora trece acest drum, am încercat să identificăm problemele pe fiecare localitate și să găsim calea de rezolvare, pentru că astăzi s-a depus documentația pentru actualizarea certificatului de urbanism emis în 2007-2008. În baza certificatului se vor obține avizele și se va face proiectarea”, a declarat Oprescu.

Reprezentanţii companiei UMB Spedition Bacău, care a câștigat proiectarea și execuția acestui tronson de drum care traversează județul Olt, şi-au exprimat speranţa ca proiectarea să se finalizeze într-un interval mai scurt decât perioada precizată în contract.

„S-a discutat cu toți primarii de pe traseul drumului expres. Nu sunt probleme majore, drept urmare lucrurile își merg în cursul normal: termenul de proiectare este un an, termenul de execuție – doi ani. Sperăm ca lucrările să înceapă mai devreme de un an”, a declarat directorul general UMB Spedition Bacău, Ionuț Nedelcu.

Primarii au solicitat ca cetăţenii să primească un preț corect pentru terenurile traversate de șoseaua de mare viteză. Exproprierile vor fi realizate în cel mult 12 luni, adică atât cât durează proiectarea, astfel încât constructorul să își poată organiza apoi fără probleme șantierul.

Tronsonul 2 al drumului expres Craiova-Slatina-Piteşti, cu o lungime de 39,85 km (km 17+700 – km 57+550), are ca punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final, după Municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina și Valea Mare.

Tronsonul 2 este împărțit în 2 loturi, după cum urmează: Lotul 1 cu o lungime de 18,5 (km 17+700 – Km 36+200) și Lotul 2 în lungime de 21,35 (km 36+200 – Km 57+550).

Prin execuția lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Balș, iar prin cea a lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Slatina, prin redirecționarea traficului în afara localităților.

Câștigătorul desemnat pentru Tronsonul 2 – Lotul 1 este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (România) cu o valoare a ofertei de 661.452.009,54 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 141 milioane euro fără TVA.

Câștigătorul desemnat pentru Tronsonul 2 – Lotul 2 este tot Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (România) cu o valoare a ofertei de 792.189.981,56 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 168 milioane euro fără TVA.