Despre noi: Despre prieteni, javre şi lichele

Despre noi: Despre prieteni, javre şi lichele

Despre noi: Despre prieteni, javre şi lichele, cultura proştilor şi prostia culţilor. Scene din viaţa noastră de zi cu zi, mâncată de noi, şi de alţii, zi de zi sau, despre Lege şi Fară de Lege ca mod de existenţa la români.
Într-o
vreme a Istoriei ,, Mântuitorul a spălat picioarele alor săi ucenici, apoi s-au întâmplat Cina cea de Taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani, dar şi vinderea Domnului de către Iuda, Moarte şi Înviere. Până şi postmodernii, ateii, adică noi, ori cei care ignoră sau nu ştiu de toate acestea, se pregătesc de zilele libere şi le trăiesc. E o mare întâlnire a omului cu sine. Intră cu toţii, şi Credincioşii, şi Ceilalţi, în logica pregătirii unor zile de ,,stat pe gânduri”. Ce mă aşteaptă? Ce fac eu cu mine? Încerc să înţeleg şi nu înjur, nu denigrez, nu mă/laud, gândesc corect. Căci noi trăim, sau ar trebui să trăim o nouă aventură spirituală, o nouă experienţă a minţii noastre, o căutare a propriei noastre identităţi dar, tot noi suntem cei care ne lepădăm, fara sa ştim de ce, de noi si de căutarea de sine. Caută-te pe tine, caută-l pe Celălalt. Şi, găsindu-l, te găseşti. Ca om, pentu tine, şi pentru prieteni, şi pentru alţii.

Despre prieteni DEX zice: prieten,-ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. Dar ,,AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.). Adică, prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul. Ori, bolnavi de personalitatea proprie (pleonasm!), facem, unii din noi, o eroare nedemnă de ,,om” crezând că ADEVĂRUL e doar adevărul tău (care e, de fapt, o crasă şi mare minciună, în care ajungi să crezi şi să nu mai ţii cont de atât de gravele consecinţe ale ei, dacă o plasezi în spaţiul public), mai ales dacă nu eşti în plenitudinea capacităţilor psihice sau, vorba puştanilor de azi, ,,dar ce ai domne, esti stresat (boala de sfârşit şi început de mileniu). Astfel putem ajunge să vorbim, în loc de prieteni, despre neprieteni, chiar despre nebuni, mai ales că nu poti pricepe de ce-o fac şi ce rost are totul.

Dar ce e nebunul şi ce e nebunia? DEX zice : Nebunie sau alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, a fost şi este considerată, la om, comportarea neobișnuită ce nu se mai încadrează în normele de manifestare în societate. Termenul definea în trecut o aberație, o deviere de la comportarea unui om normal (latinul delirare). Curios că, din respect pentru noţiunea de ,,om”, dictionarele nu vorbesc despre ,,nebun” ci, doar, despre nebunie. Nu-mi permit să continui, mai ales că nici ei, bolnavii, altfel, la primă vedere, sănătoşi tun, nu vor să fie aşa. Dar aş aminti de ceva metode medicale aplicate acestora, în trecut, metode care nu au fost mai fără durere decât acțiunile punitive ale educatorilor lor spre normalitate: flebotomie pe organele genitale cu lipitori, ambutisare, chirurgia urechii (de unde şi expresia ,,e-ntr-o ureche”- e nebun, adică, urechea fiind un organ al echilibrului),,șoc electric.
Dacă nebunii nu sunt băgaţi în seamă, adică trimişi la doctor sau la biserică, şi ,,sunt băgaţi în samă” şi lăsaţi să se zbenguiască prin, la fel de dezechilibrata noastră societate, devin, că sunt cameleonici, javre ori lichele, despre care dicţionarele zic: javră, javre, s. f. 1. Câine slab și prăpădit; jigodie, potaie, cotarlă;.2. Epitet pentru un om lipsit de caracter.3. fig. om flecar, ființă tărîtoare. lichea, s. derbedeu, lepădătură, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură, (pop. și fam.) cioflingar, (înv. și reg.) pujlău, (reg.) orbete, oșiștic, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. și Maram.) techergheu, (înv.) ștrengar, (fam.) cutră, marțafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanță, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. (E o ~ fără caracter.). Sau, cum zic eu, scârbit dar şi mâhnit si revoltat de ipochimeni, tratamentul corect spre vindecarea imediată e ,,un şut în cur”. Altfel, ăştia ne mănâncă viaţa.

Vă zic astea ca o curăţire a mea şi o rugă a mea să n-ajung aşa, mai ales că, în cursul vieţii mele, atâta şi aşa cum a fost, am avut parte (şi mai am), din plin, de oameni ,,demni” de aceste nume prea commune, ţignit, javră, lichea, alipite, ca un dat, tot de la Domnul Dumnezeu, de scurta şi vremelnica lor existenţă. Iar societatea, în care încă trăim, geme de astfel de specimene căci am intrat în era de cultură a proştilor şi de prostie a culţilor. Mie nu-mi va ieşi din cap o banală întrebare pe care mulţi şi-o pun dar toti o uită imediat: cum poate o mulţime de alegători să voteze un puşcăriaş, fie el si nedefinitiv condamnat sau condamnat definitiv cu suspendare? Prima ,,trecere cu vederea” pe care ar acorda-o ,,masele” ar fi aceea că, pînă la condamnarea definitivă ar merita ,,prezumţia de nevinovăţie” dar îmi revin si zic, eu, că dacă îi acord lui X ori Y prezumţia asta, nu e normal, şi logic, si echitabil, să se acorde aceeaşi ,,prezumţie de nevinovăţie” şi instanţelor care-l judecă şi, pînă la urmă îl condamnă? Că nu pot pleca, ele, masele, de la ,,prezumţia de vinovătie” pentru toate instanţele. Adică cine-mi dă mie dreptul, mie, mase, să zic că toate instanţele sunt nedrepte şi-i condamnă pe nevinovaţii şi săracii mîncători de sume grele, colosale, pe bandă rulantă pe degeaba. Şi de ce ar face-o? Ca să ies din această dilemă îmi zic că ,,masele e proaste” dar renunţ, că ştiu că nu, nu sunt proaste. Atunci, îmi zic, poate votează în necunostiinţă de cauză dar cade şi asta fiindcă m-am convins că poporul/populatia ştie tot ce se-ntâmplă ori urmează şă se întâmple (vezi zicalele: nu ştie bărbatul ce ştie tot satul, a intrat în gura lumii, s-a făcut de rîsul lumii, rîde lumea de el, nu mai e în rîndul lumii, vorbeşte lumea, şi altele cîte…). Nu-mi rămîne decît varianta că ,,masele e de acord” sperînd că ăsta, ,,hoţul”, e votat şi făcut ,,mare şi tare tartor”, adică primar, ori parlamentar, ori şef/şefuţ pe nu ştiu unde, în ideea că mîine sau poimîine le va arunca şi lor o ciosvîrtă acolo, pe masa lor goală. Partea proastă e că şi ,,masele de culţi” se prind în această ecuaţie a aşteptatei ,,ciosvîrte” asvârlite ca recunoştiinţă la spartul târgului, adică după ce ajung ăştia pe prea scumpele şi bănoasele scaune. Ba, mai mult, ăştia ,,culţii”, se dau în stambă,se omoară să găsească şi să propună, ,,din partea opiniei publice” soluţii de spălare a onoarei ,,oţilor”, de scăpare de cătuşe şi dintre cele patru ziduri şi, mai ales, de a rămîne cu ,,prada” întreagă, născocind ori modificînd legi întregi ori articole şi paragrafe. Partea şi mai proastă e că printre ăstia, ,,culţii”, găsim şi destui cu funcţii mai mari sau mai mici în toate instituţiie statului de pe toate meleagurile scumpei noaste patrii, România, atîta cît încă mai există, ba chiar în presa noastră scrisă şi văzută. Acum, dacă prostescul mod de a gîndi e mai uşor de înţeles la ,,mase”, gîndirea malefică pînă a prostire/prostituţie a ,,culţilor” mi se pare de-a dreptul criminală, adică penală.