Accident la Salcia. Un autocamion încarcat cu furaje s-a răsturnat

Accident la Salcia. Un autocamion încarcat cu furaje s-a răsturnat

Un autocamion care transporta furaje pentru păsări s-a răsturnat, luni dimineaţa, pe drumul judeţean DJ 677, în localitatea Salcia.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că în autocamion se afla doar şoferul, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Ocna Sibiului, care a suferit răni uşoare.

„În accident a fost implicat un autocamion care transporta furaje pentru păsări. Șoferul tirului, în vârstă de 48 de ani, din Ocna Sibiului, a fost găsit conștient, cu dureri la membrul inferior stâng”, a afirmat Băsăşteanu.

Potrivit unor informaţii, şoferul TIR-ului n-a adaptat viteza într-o curbă, a intrat în balans, şi a lovit un gard. Poliţiştii au deschis un dosar în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că din cauza accidentului, traficul rutier este blocat în zonă, circulaţia rutieră desfăşurându-se pe o rută alternativă.

„În ziua de 11 februarie, in jurul orelor 10.13, un bărbat în vârstă de 48 de ani din judeţul Sibiu, în timp ce conducea un TIR inmatriculat in judeţul Dolj, pe DJ 677 ăn comuna Slătioara, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, răsturnându-se pe partea carosabilă. Traficul este blocat, fiind deviat pe DN 64 Găneasa-Drăgăşani si DN 65 Slătioara-Găneasa. Nu sunt înregistrate victime omeneşti“, a declarat reprezentantul Poliţiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.