Despre Condiţia umană

Despre Condiţia umană

După ce s-a făcut Lumină, văzând că e prea multă linişte pe Pământ, Dumnezeu a creat Omul. Atât I-a trebuit, că uite ce-a ieşit!… Fiecare om, cu adevărul său. Câţi oameni, atâtea adevăruri. Fiecare om este al cuiva. Zicem, eu sunt fiul părinţilor mei, sau, noi, oamenii, suntem fiii Lui. Mai nou, omul este al PSD, al PNL, al UE, al USA, al Rusiei, sau al lui Iohanis, al lui Băsescu, al lui Ponta, al lui Dragnea… Omenirea, că de ea vorbim, ne cuprinde pe toţi, devenind Adevăr/Realitate. Despre Condiţia umană, care este esenţa acestui adevăr, adică despre umanitate/umanism, vorbim ca despre ceva care defineşte/diferenţiază, dându-i unicitate. Ar trebui scrisă cu litere mari şi e etalonul/expresia la care a ajuns omul. Peste tot, pe Pământ/Natură, omul este o fiinţă socială (aşa i-a fost dat), care munceşte (munca l-a făcut pe om), iar rezultatul muncii lui se distribuie după reguli. Aici se rupe prima verigă, în neguvernabila Românie. Munca şi rezultatul ei nu se mai distribuie după reguli, ci după nereguli care ţin de sfera penalului, având în vedere amploarea şi influenţa acestora (a neregulilor) asupra Condiţiei umane. Ce ne spune media, zilnic, e strigător la cer şi tragic. În condiţiile în care oamenii mor de foame sau de boli, unii, îşi pun salarii cu multe cifre, în euro, pe lună, pensii, la fel, ba şi salarii şi pensii cumulate, ajungându-se la nişte sume din care s-ar putea achita pensiile, tot anul, la toţi consătenii mei din Măceşu de Sus.

Un editorial e un fel de sucire şi răsucire a vorbelor. Cum să vorbeşti, într-un editorial, despre condiţia umană? Până la urmă nu greşesc deloc dacă afirm că principala caracteristică a Condiţiei umane este tragismul, adică spaţiul acela nedefinit dintre fiinţă, ca existenţă reală, şi suflet, ca existenţă ireală. În Istorie, Omul a fost o fiinţă tragică. Oare ce simte un om care nu are unde să doarmă şi ce să mănânce (priviţi-i pe cei ce mănâncă din şi lângă tomberoanele oraşului… eu îi văd zilnic)? De-atâta bine, peste Ţară s-a lăsat o linişte suspectă, că-ţi vine să-ţi iei câmpii, vreo cinci milioane şi-au luat lumea-n cap, de-atâta bine (ne spun guvernanţii). E un semn al disperării fără speranţe. Căci, de unde speranţe? Guvernanţii se joacă de-a actorii, pe scenele politice şi pe sticlă, făcând glumiţe proaste şi legi şi mai proaste, unele catastrofale, altele doar pentru ei. Că tot vorbim de legi, s-au dat legile brânzei, ţuicii, vinului, a apei de ploaie (pe care-o plătim la întreţinere), dar nu s-au dat două legi esenţiale: Legea Pământului Românesc şi Legea Condiţiei Umane, un fel de coş existenţial zilnic, de care nu mai vorbeşte nimeni, gol fiind după atâtea realizări politice.

Acum, nu că mă dau deştept, dar, parcă, în zilele de azi, prea suntem altfel decât chiar bunul Dumnezeu a vrut să fim atunci când ne-a lăsat să împărăţim Pământul. De când ne-am născut şi până azi (cei care mai trăim, că unii s-au dus… vie amintirea lor) tragem o raită prin viaţă fără să înţelegem ce ni se întâmplă, de unde ni se trage, cum se zice. N-o s-o luăm de la-nceputuri, ci, de undeva mai de-aproape de noi. Deci, până în ′89, erau de vină, pentru cum o duceam, doar Ceauşescu şi comuniştii. După, în primii 5-10 ani, greaua moştenire. Apoi, greaua moştenire după guvernările PDSR-PSD, CDR, PDL-PSD-PNL, PDL, etc. Au trecut, prin viaţa/soarta noastră, atâtea iniţiale, că-ţi vine lehamite, dar n-avem ce face, am fost şi suntem la mila lor. Şi ce poţi să pui în loc decât urmaşii urmaşilor? (Căpitane, nu fi trist…). De doi ani deja, suntem sub tutela altor iniţiale, PSD+ALDE, care e tot o chestie contra naturii, gen USL, zic eu. Nu zic vorbe urâte, cum c-ar fi homosexualism sau lesbianism politic, dar mondiala regulă a democraţiei zice că ai democraţie-libertate atâta timp cât ea nu dăunează altuia. Adică, dacă vii la putere, ai grijă de români, nu doar de câţiva votanţi ai tăi. Aşa e azi, ca-ntotdeauna, unii sunt mai cu moţ ca alţii şi lor li se cuvine totul, cu vârf şi îndesat (ştiţi vorba tovarăşei: «Nicule, dacă noi nu muncim şi avem de toate, da ăia care muncesc, îţi dai seama?»… Probabil era visul comunist despre RAI, unde, vorba lui Călinescu, îngerii n-au puţă, altfel…).

„Domnilor, Condiţia Umană. Spuneţi-mi cum stăm cu ea, apoi vorbim”, îmi zicea directorul liceului la care eram elev. Să vedem cum stăm. Stăm rău de tot. Ne-am câinit (ştiţi vorba, duce o viaţă de câine, vai de el), ne-am hainit, ne-am stricat la suflet şi la minte, de prea multe neajunsuri, mâncare pe sponci (au uitat toţi de coşul zilnic). Pe vremea lui Ceauşescu, alimentaţia raţională (ştiinţifică) s-a transformat în raţionalizarea alimentelor. Ce bine-ar fi ca, azi, să nu găseşti să cumperi (că ne-am descurca), dar să ai cu ce (cu asta nu ne mai descurcăm). Preţurile depăşesc salariile, sus se petrec chestii incredibile (bârfe, prostii, hoţii, şmecherii etc.), la ţară (adică, în mediul rural, unde trăieşte jumătate din populaţia ţării), se anunţă secetă, apoi furtuni şi grindină, deci altă sărăcie (serial, nu alta, în ultimii ani), la oraş nu mai ştii cum să faci faţă la întreţinere şi bănci, coşul zilnic e o glumă care nu se mai spune. Trai nineacă, însă, pentru unii la care Le-a pus Dumnezeu-guvernarea (substantiv comun) mâna în cap, fără să se uite.

Şi, pentru ca românul să uite de toate (ca să uite de toate, el se uită la televizor), avem întâmplări ciudate şi teribile, în parlament, în comisii şi comitete, în partide… în fiecare zi/noapte. Interesant e că astea vin imediat ce, graţie principiului încurcă-i drace, „organili” dau cu mucii-n fasole pe bandă rulantă. Aşa că revenind la Condiţia Umană şi la unul din elementele ei de bază, informarea/cultura, beneficiem de prostirea pe faţă. Apoi, mai avem umilirea prin înfometare, cu rezultatul groaznic de popor bolnav. Conştientizează cineva că poporul român (cu excepţia celor 10-15% care fac parte din găştile care se perindă la guvernare şi a celor 5%, zic eu , care au furat cât s-a putut şi fură cât se poate –  vezi procesele în derulare), e înfometat? Pare incredibil, dar e adevărat. Să se treacă, în noua Constituţie, cu sprijinul CCR şi al Avocatului Poporului, articolul CONDIŢIA UMANĂ  A POPORULUI ROMÂN.