joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poliţiştii şi angajaţii din penitenciare se pregătesc de proteste

Sindicaliştii din penitenciare şi cei din poliţie vor organiza pichetări comune ale sediilor MAI şi Ministerul Justiţiei, în zilele de 7 şi 8 februarie, când la Bucureşti va avea loc Reuniunea Consiliului JAI.

Potrivit reprezentanților FSNPPC și FSANP, revendicările vizează măsurile adoptate de Guvern cu privire la salarizarea personalului din familia ocupaţională ,,apărare, ordine publică şi securitate naţională”, îngheţarea unor sporuri salariale la nivelul al lunii decembrie 2018, neacordarea, de 9 ani, a sumelor compensatorii/ajutoarelor prevăzute de lege la trecerea în rezervă, dar şi modificările aduse regimului pensiilor militare de stat după apariţia Legii nr. 223/2015.

Reprezentanţii sindicaliştilor mai spun că prezenţa, la Bucureşti, a miniştrilor din domeniul Justiţie şi Afaceri Interne este un moment propice pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la ineficienţa dialogului social şi la modul defectuos în care Guvernul şi ministerele de resort tratează revendicările lor salariale şi profesionale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Consiliul JAI este format din miniştrii de Justiţie şi ai Afacerilor Interne din toate ţările membre UE. Deşi nu toate statele au aceeaşi repartizare a sarcinilor între miniştri, în principiu, cei de la Justiţie se ocupă de cooperarea judiciară în materie civilă şi penală şi a drepturilor fundamentale, în timp ce miniştrii de Interne sunt responsabili cu migraţia, gestionarea frontierelor şi cooperarea poliţienească.

Politica