joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Copiii, păcăliți cu miere de guvernarea PSD-ALDE! Programul ,,Mierea în școli”, suspendat de actuala putere prin OUG!

Par mult mai preocupați de soarta infractorilor și a altor tipuri de paraziți ai societății și mai puțin de copii și elevi. Coaliția de la putere, PSD-ALDE și Guvernul Dăncilă nu vor acorda miere de albine elevilor, în școli, nici în acest an cu toate că există o lege în acest sens de ani buni pe care promiseseră că ei o vor pune în aplicare negreșit.

Concret, la sfârșitul anului trecut, mai mult pe șest, guvernanții au suspendat programul ,,Mierea în școli” ce urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019. Acest lucru este stipulat clar în OUG 114/2018 apărută în Monitorul Oficial din 29 decembrie 2018. Motivul, nepublicat, bineînțeles, este lipsa fondurilor, a banilor. Dar pentru salariile lor mari și nesimțite sunt bani.

Ca atare, în mintea acestor oameni politici mici și vremelnici nu primează drepturile copiilor, ale elevilor, primează drepturile lor, ale parlamentarilor, ale politicienilor în general. Ei să aibă cât mai mulți bani și cât mai multe beneficii. Până să se vadă cu sacii în căruță, cerșetorii de voturi din actuala putere politică au promis că va curge lapte și miere la propriu în școli, dar, după cum se vede, nici pomeneală de așa ceva. Au mințit și copiii!

Policlinica Buna Vestire Craiova

Legea care nu e lege

Programul ,,Mierea în școli” a fost adoptat corespunzător în anul 2018 și urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019. Acest lucru nu se va întâmpla însă pentru că Guvernul Dăncilă a emis o OUG , în luna decembrie 2018, prin care suspendă decizia de a acorda gratuit miere elevilor.

,, În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I-IV din învățământul de stat și confesional, cu modificările ulterioare”, se arată în Ordonanța de Urgență a Guvernului OUG 114/2018, apărută în Monitorul Oficial în data de 29 decembrie 2018. Deci a fost suspendat pe o perioadă de un an de zile. În aceste condiții, nu este exclus deloc să se mai suspende și la anul și așa mai departe…

Reamintim că Programul ”Mierea în școli” în formă actualizată a fost adoptat în Parlamentul României la finele lunii noiembrie 2018. Legea prevede distribuirea către elevi a mierii poliflore provenind din stupine românești autorizate și verificate. Contractarea furnizorilor de miere ambalată la borcane de 250 de grame și purtând hologramă specială ar fi urmat să fie făcută la nivel de autorități locale. Mierea în școli este una dintre măsurile pe care actualul Guvern le-a inclus în Programul de guvernare 2016 -2020. Prin Legea 509/2006, statul ar fi trebuit sa acorde gratuit copiilor din grădinițe și școli miere de albine, dar an de an guvernele au tot suspendat aplicarea legii.

Iată cum mințea copiii secretarul de stat Botănoiu din Ministerul Agriculturii

Programul ,,Mierea în şcoli” va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, ceea ce înseamnă că 1,4 milioane de copii vor primi un borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie internă declara în toamna anului 2018 cu puțin înainte de începerea anului școlar. Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), adjunctul ministrului Petre Daea: ,,Programul Mierea în şcoli este lege deja, dar mai trebuie făcute câteva amendamente. Ea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, odată cu noul buget. Este vorba de o alocare de 16 milioane de euro anual. Acel borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie românească internă va merge către 1,4 milioane de copii, care vor avea astfel acces la miere. Vă mărturisesc că am văzut în teritoriu copii care, poate, nu au gustat niciodată şi aici toţi suntem datori să facem ceva, pentru că acel borcan de miere nu este numai al lui, ci al familiei. Imaginaţi-vă ce se întâmplă astăzi în România din punct de vedere al sănătăţii. Zeci de kilograme de zahăr se consumă în România şi doar zeci de grame consum de miere. Cred că trebuie să schimbam această paradigmă, să mergem cu programe de informare şi programe care să stimuleze consumul”, a declarat Daniel Botănoiu, în septembrie 2018 , la evenimentul organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, cu ocazia aniversării a 60 de ani de existenţă.

Politica