sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Directorul Spitalului Orșova, Adrian Cican, destituit din funcție fără comentarii

Directorul Spitalului Municipal Oșova Adrian Cican a fost dat afară din funcție de către primarul Orșovei, Marius Stoica, care a emis o dispoziție prin care anunță încetarea raporturilor de serviciu ale lui Cican, începând cu data de 15 ianuarie 2019. Măsura luată este foarte surprinzătoare întrucât între cei doi exista o relație cordială întărită de aptitudinile dovedite de bun manager de spital ale lui Adrian Cican. Sunt de notorietate acțiunile întreprinse de Cican pentru buna funcționare a spitalului din Orșova și pentru creșterea calității actului medical de aici. Ciudat este că până ieri niciunul dintre cei doi nu a explicat public de ce s-a ajuns în această situație neașteptată.

Noul manager care va prelua conducerea spitalului municipal din Orșova preia o unitate medicală modernizată unde vor demara în perioada următoare procedurile de implementare a două proiecte cu finanțare europeană. Unul, în valoare de aproximativ 1 milion de euro se va implementa pe programul de vecinătate România-Serbia și se va derula în parteneriat cu spitalul din Kladovo. Proiectul vizează realizarea unui centru privind depistarea și tratarea cancerului de col uterin, mamar și digestiv. Pe fonduri europene, atât Spitalul Municipal Orșova cât și Centrul de Sănătate din Kladovo vor fi dotate cu aparatură medicală și de telemedicină de cel mai înalt nivel tehnologic. Totodată, o altă cerere de finanțare europeană a trecut de prima etapă de evaluare. Este vorba despre proiectul care vizează îmbunătățirea consumurilor energetice la spitalul municipal Orșova. 

Politica