sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pușcaș: „Adevărul este de partea lui FC Universitatea Craiova!”

Marcel Pușcaș, conducător la gruparea patronată de Adrian Mititelu, a ieșit la atac.

 

Invitat al ediției de duminică a emisiunii DigiSport Matinal, Marcel Pușcaș e de părere că FCU Craiova, gruparea ce activează în liga a treia, e cea care duce mai departe tradiția fotbalului din Bănie. Fostul candidat la funcția de președinte al FRF a declarat: „Am acceptat proiectul Universității Craiova, pentru că e vorba despre o echipă de tradiție, cu suporteri, care vrea să revină cât mai repede în Liga 1. Se dorește asta în trei ani. Acum avem buget cel puțin de Liga 2, așa că sper să și promovăm. Adevărul este de partea lui FC Universitatea Craiova. Acesta este unul dintre motivele pentru care am acceptat proiectul. Sunt procese pe rol, așa că instanța își va spune cuvântul și va decide cine este Universitatea Craiova! Eu spun însă că Universitatea Craiova suntem noi! Sunt convins de asta, de aceea am și acceptat funcția”.

Președintele FCU Craiova a declanșat războiul cu Primăria Craiova. El a precizat că autoritățile nu au acceptat suma de 8.000 euro / meci pe care era dispus să o plătească finanțatorul formației din Liga a treia pentru a desfășura jocurile de acasă pe Oblemenco: „În tur am jucat la Severin, vom vedea în retur ce vom face. Nu mi se pare normal ca noi să nu jucăm pe stadionul din Craiova. Suporterii noștri vor să-și vadă echipa pe «Central», nu prin alte părți. Răspunsul oficial a fost tăcerea. Este și un proces pe rol pe speța asta. Este un bun public, nu privat. În Italia, AC Milan și Inter joacă pe același stadion. În plus, Primăria Craiova poate fi trasă la răspundere pentru că a refuzat să ia fonduri. Sunt 300.000 de locuitori în Craiova, da? Nu există așa ceva! Este un bun al comunității. Noi am dorit să jucăm la Craiova, am oferit și bani, dar nimeni nu ne-a băgat în seamă”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

FCU Craiova prestează în Liga a treia. La finalul turului este la patru puncte de prima poziție din clasament, ce asigură promovarea. Echipa antrenată de Nicolo Napoli își va relua pregătirea astăzi, urmând ca la data de 27 ianuarie să plece spre Antalya.

Politica