vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bătută de Zalău, Craiova pregătește meciul din Cupa EHF

Echipa de Handbal feminin, SCM Craiova, a pierdut meciul din Liga Florilor, disputat în compania celor de la Zalău, scor 28-22. După această înfrângere, sezonul intern pare compromis pentru trupa din Bănie.

Echipa lui Bogdan Burcea a fost condusă de la un capăt la altul al meciului de la Zalău. Meciul a început de la 3-0 pentru gazde și a continuat în același ritm. O singură dată, oltencele au dat impresia că sunt în joc, când au reușit să egaleze la 9, însă la pauză a fost diferență de 3 goluri, 14-11. Actul secund s-a desfășurat în aceeași notă ca primul și s-a încheiat cu același scor 14-11. Astfel, Zalăul lui Tadici s-a impus de o manieră concludentă, cu 28-22, și s-a apropiat la un singur punct de SCM Craiova. Victoria celor de la Baia Mare nu a picat nici ea bine pentru oltence, care au ajuns la mijlocul clasamentului, pe poziția a șasea. Fără pretenții în acest sezon în bătălia la vârf a ierarhiei, dominată de SCM Râmnicu Vâlcea.

Pentru SCM Craiova au evoluat: SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenţ – Ianăşi (2 g.), Trifunovic (6 g.), Şelaru (2 g.), Ion, Tănasie, Nikolic (2 g.), Seric (3 g.), Gjorgjijevska, Tătar, Fachinello (3 g.), Vizitiu (4 g.).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Elevele lui Burcea se pot repune pe picioare cu o victorie în grupele Cupei EHF. Craiova joacă sâmbătă, pe terenul spanioloaicelor Super Amara Bera Bera. Meciul este programat de la ora 19:00.

Politica