Spargere la Altex Slatina. Hoţii au furat telefoane mobile

Spargere la Altex Slatina. Hoţii au furat telefoane mobile

Magazinul Altex situat în galeria comercială de lângă Kaufland, de pe bulevardul Nicolae Titulescu, a fost spart de hoţi, în noaptea de luni spre marţi. Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că hoţii au plecat cu mai multe smartphone-uri.

„La data de 8 ianuarie, reprezentanții unei societăți comerciale au sesizat prin 112 faptul că în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, persoane necunoscute au sustras, din incinta unui punct de lucru din municipiul Slatina, mai multe telefoane mobile. Polițiștii desfăşoară activități în vederea identificării autorului sau a autorilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a declarat reprezentantul IPJ Olt. Ea a adăugat că societatea urmează să le comunice poliţiştilor, ulterior, prejudiciul.

Potrivit unor surse ar fi vorba despre aproximativ trei saci de smartphone-uri. Centrul Comercial Altex Slatina are un regim de înălţime P+1 etaj şi s-a deschis la începutul lunii septembrie 2018. Altex a investit în centrul comercial aproape 7 milioane de lei.