Codul galben de viscol şi ninsori, extins de meteorologi

Codul galben de viscol şi ninsori, extins de meteorologi

ANM a emis, joi, o atenţionare cod galben de viscol şi ninsori pentru şapte judeţe din zona Moldovei, respectiv Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ şi Iaşi, valabilă de joi seară, de la ora 22.00 până vineri, la ora 12.00.

În cele şapte judeţe, în cursul nopţii de joi spre vineri (10/11 ianuarie) şi în dimineaţa zilei de vineri vor fi ninsori ce vor depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul se va intensifica, temporar cu rafale de 60…65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

De asemnea, este în vigoare şi o informare meteo de ninsori, care arată că, începând de joi după-amiază, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde treptat sudul, estul şi centrul ţării. În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Dobrogea şi înextremitatea de est a Munteniei vor fi precipitaţii mixte favorizând pe spaţii mici formarea poleiului.

Vor fi intensificări temporare ale vântului în estul teritoriului şi în zona montană înaltă, cu rafale în medie de 50…60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În prima parte a zilei de vineri (11 ianuarie) vântul se va intensifica şi în sudul Olteniei, unde va determina transport de zăpadă, precum şi în Dobrogea.