miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Contractul cu firma de pază de la SJU – prelungit, forţat, cu o lună

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova vrea să schimbe firma care asigură paza în spital. Însă, din motive procedurale, i-a prelungit contractul cu încă o lună.

Firma care asigură paza la SCJU Craiova avea contract cu spitalul până la sfârşitul anului trecut. Cum procedura licitaţiilor nu este una uşoară, conducerea spitalului a trebuit să prelungească acest contract cu o lună.
„Din punctul meu de vedere, la noi la spital, paza este un dezastru. Nu se poate numi, la ora actuală, că acest spital are serviciu de pază. S-a făcut o procedură de achiziții, există contestații și de aceea se întârzie. Pe noi de interesează să avem pază reală, nu ceea ce avem acum. Nu consider normal ca în acest moment să lucrăm în aceste condiții. Ordinea și disciplina într-un spital sunt de bază. Nu intră fiecare cum vrea, când vrea în acest spital, nu se parchează cum se dorește. Nu se parchează în curte în funcție de marca sau prețul mașinii, ci respectând un regulament. Sunt multe de rezolvat. Suntem într-un proiect cu CJ Dolj pentru amenajrea unor parcări, a curții spitalului. Nu mai putem continua așa. Întrucât aveam nevoie de pază, așa cum este ea la ora actuală, pentru încă 30 de zile am fost constrânși să prelungim contractul cu actuala firmă. Sperăm să se rezolve totul cât mai repede și să lucrăm civilizat”, a declarat Eugen Georgescu, managerul SJU Craiova.
Mai mulţi pacienţi, ori însoţitori şi chiar medici s-au plâns, de multe ori, de comportamentul angajaţilor firmei care asigură paza în spital, afirmând că nu intervin atunci când chiar este nevoie, ori că iau şpagă pentru a lăsa oamenii în spital. La Poliţie nu au fost însă depuse plângeri.

Politica