vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Baschetbaliștii craioveni joacă pentru un loc pe podium

Echipa de baschet masculin, SCM U Craiva, va disputa ultima partidă din campionatul regulat în compania celor de la SCM Timișoara. Meciul este programat sâmbătă, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă, iar oltenii pornesc favoriți.

Înaintea ultimei etape, formația din Bănie ocupă locul trei, cu 22 de puncte acumulate, iar o victorie le poate asigura alb-albaștrilor un loc pe podium. Craiova a avut un parcurs foarte bun în acest sezon, chiar dacă în unele meciuri, lucrurile nu am mers chiar ca pe roate. Adversarii craiovenilor din acest weekend se clasează pe locul șase, cu 18 puncte și pot produce o adevărată surpriză dacă vor obține un rezultat pozitiv în fața elevilor lui Aco Todorov.

SCMU vine după o partidă controversată în Trivale. Baschetbaliștii Craiovei au jucat într-un meci care a durat ceva mai mult decât unul obișnuit, iar oficialii clubului au făcut deja o sesizare către Federația Română de baschet masculin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Clasamentul Ligii Naționale de Baschet Masculin, Grupa valorică A:

Loc Echipe W/L Puncte
1. BC CSU Sibiu 11/2 24
2. U-Banca Transilvania Cluj 10/3 23
3. SCM U Craiova 9/4 22
4. CSM CSU Oradea 8/5 21
5. BCMU FC Argeș Pitești 6/7 19
6. CS SCM Timișoara 5/8 18
7. Steaua București 3/10 16
8. Dinamo Știința București 0/13 13

Programul ultimei etape din Grupa valorică A:

Sâmbătă, 12 ianuarie
17:30 U BT Cluj-Napoca – BC CSU Sibiu

18:00 SCM U Craiova– CS SCM Timișoara

Duminică, 13 ianuarie 2019
18.00 CSM CSU Oradea – BCMU FC Argeș Pitești

19.45 Dinamo Știința București – CSA Steaua București

Politica