joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Avertizare de călătorie pentru Bulgaria. Cod portocaliu de ninsori

Românii care vor să călătorească în Bulgaria sunt avertizați că a fost emis cod portocaliu şi galben de ninsori, pentru vineri şi sâmbătă, ceea ce ar putea duce la blocarea unor drumuri, iar în Grecia va fi furtună, lapoviţă şi ninsoare în largul Mării Egee.
Potrivit MAE, în perioada 4-5 ianuarie 2019, 15 regiuni vor fi afectate de căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ninsoare, însoţite de vânt puternic şi au fost emise:
• Cod portocaliu de vânt puternic în regiunea Sliven, în care vântul va sufla dinspre nord-nord-est în rafale de până la 30 m/s;
• Cod portocaliu de precipitaţii sub formă de ninsoare, însoţite de vânt puternic, în regiunea Burgas; vântul va sufla în rafale de până la 30 m/s viscolind stratul de zăpadă, fapt ce va determina apariţia troienelor. Stratul de zăpadă va avea grosimea prognozată de 10-15 cm; • Cod galben de ninsoare, cu vânt puternic, în regiunile: Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Smolian, Haskovo, Kârdjali şi Yambol. Vântul va sufla în rafale de până la 20-25 m/s viscolind zăpada, fapt ce va determina apariţia troienelor de zăpadă.
Stratul de zăpadă va atinge grosimea de 10-15 cm;
• Cod galben pentru vânt puternic în regiunile: Dobrici şi Varna, unde vântul va sufla dinspre nord-nord-est în rafale de până la 20-25 m/s;
• Cod galben de precipitaţii sub formă de ninsoare în regiunile: Montana, Vraţa, Loveci şi Gabrovo. Stratul de zăpadă va atinge grosimea de 10 cm.

În acest sens, MAE recomandă şoferilor să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţia pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului. Este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse, în condiţii de viscol puternic.
Pentru mai multe informaţii, accesați site-ului www.weather.bg<http://www.weather.bg/>, informaţii despre starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA (n.a.- deocamdată doar în limba bulgară) www.lima.api.bg<http://www.lima.api.bg/>, de pe pagina de Internet a Agenţiei ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg<http://www.api.bg/> şi non-stop de la numărul local de telefon 070013020. În cadrul Agenţiei menţionate funcţionează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situaţional, care colectează şi sintetizează datele privind situaţia drumurilor republicane/publice.
Și românii care vor să călătorească sau tranzitează Grecia, sunt atenționați că, în perioada 3-4 ianuarie 2019, serviciul de meteorologie local a prognozat furtună, lapoviţă şi ninsoare, vânt puternic cu intensitatea de 10 Beaufort (viteză de aproximativ 90-105 km/h şi valuri violente înalte de cca. 12 m,) în largul Mării Egee.
În aceste condiţii, cei care au planificate deplasări cu feribotul sunt îndrumaţi să contacteze în prealabil firmele de transport naval, precizează sursa menţionată.
Detalii despre evoluţia vremii se pot obţine accesând portalurile http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/GR-Grecia.html şi http://www.hnms.gr/emy/en/index_html. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 şi cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Românii care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076, adaugă MAE.

Politica