joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Teodorovici, despre accizele mari la combustibili

Eugen Teodorovici a afirmat, sâmbătă, că se discută ca accizele pentru combustibili să fie reduse, în acelaşi timp cu o plafonare a preţurilor la carburanţi.
De la 1 ianuarie, preţurile la carburanţi pot să crească, ca urmare a indexării a accizei la carburanţi cu inflaţia, potrivit Mediafax.
Valoarea accizelor din România este de 48% la motorină şi aproximativ 50% la benzină, unul dintre cele mai ridicate la nivel european, a mai subliniat demnitarul de la MFP.
„Cu alte cuvinte este loc de manevră. Faţă de preţul de producţie, în România, nivelul acestor taxe este foarte ridicat. Atunci, trebuie un set de măsuri. Putem să discutăm, după cum am spus în toamnă, de o reducere a acestei accize. Dar cum facem să ne asigurăm că această reducere se va regăsi la pompă, pentru că noi, fiind captivi la pompă, cu siguranţă companiile, cum a fost şi cazul reducerii TVA la 9%, în 2015, nu transferă către pompă acea reducere?”, a detaliat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a reconfirmat că au început şi discuţiile pentru plafonarea preţului la carburanţii, pentru şase luni. „Nu cade (n.red. – argumentul cu Directiva europeană)”, a adăugat Teodorovici.
În plus, acciza la tutun creşte de la începutul anului viitor, ca urmare a Directivelor europene.

Politica