DSP Dolj: Sfaturi pentru sănătatea noastră

DSP Dolj: Sfaturi pentru sănătatea noastră

Sfintele Sărbători de Crăciun şi Anul Nou bat la uşă, să ne respectam tradiţiile cu care ne-am obişnuit în familie, dar, în acelaşi timp, să fim mai atenţi la consecinţele exceselor şi abuzurilor alimentare, care se întâmpla mai tot timpul în aceste ocazii, mai ales că, foarte mulţi credincioşi au ţinut post, iar revenirea la o alimentaţie normală trebuie făcută cu multa grijă.

Cu moderaţie şi echilibru, toate bunătăţile, (carnea de porc, sarmalele, caltaboşul, leberul, cârnaţii, jumările, piftiile, salatele cu maioneză, cozonacul, vinul etc.) care vor fi puse pe masa de sărbători, ne vor bucura şi ne vor ţine departe de medici şi spital. Altfel, mesele copioase vor crea probleme de sănătate cum ar fi: indigestiile, colicile abdominale, balonările, arsurile gastrice, mahmureala, pancreatitele, puseele de hipertensiune arterială, aritmiile etc.

Respectând următoarele recomandări, vom avea sărbători liniştite cu bucurie şi sănătate:

–         carnea de porc (din gospodăriile proprii) trebuie să fie verificată pentru trichineloză, ambalată corect, depozitată, transportată şi manipulată în condiţii de igienă;

–         toate produsele alimentare trebuie achiziţionate din unităţi comerciale care îndeplinesc condiţii de siguranţă alimentară, verificate din punct de vedere al termenului de valabilitate, ambalajului, compoziţiei (cat mai puţine E-uri);

–         indiferent de friptura pe care o alegem – porc, pui, curcan, vită – ea trebuie consumată în cantităţi moderate, de preferat cu garnituri de legume – brocoli, fasole verde, varză, salate şi mai puţin cu garnituri de cartofi, orez sau paste;

–         modul de preparare al alimentelor este şi el foarte important, prăjelile în ulei sau untură trebuie evitate mai ales de cei care au probleme digestive, fiind preferat grătarul sau friptura la tavă şi legumele la grill;

–         dulciurile, în special prăjiturile cu cremă, cozonacul cu nucă, trebuie consumate în cantităţi foarte mici la 2-3 ore după masă, sau chiar înlocuite cu salatele de fructe sau fructele proaspete;

–         alcoolul trebuie si el consumat cu moderaţie, evitându-se băuturile spirtoase şi cele carbogazoase;

–         evitaţi consumul exagerat de sare şi consumaţi moderat condimente ca ardei iute, piper, muştar, hrean, usturoi etc.;

–         nu uitaţi să vă hidrataţi cu minim 2 litri de lichide pe zi;

–         evitaţi fumatul şi cafeaua în exces;

–         evitaţi mesele copioase, mâncaţi mai puţin şi fiţi mai atenţi la felul cum combinaţi diferitele feluri de mâncare;

–         după o masă încărcată cu toate bunătăţile, din care n-am scăpat nimic, se recomandă un pic de mişcare, măcar o plimbare în aer liber;

–         petreceţi cât mai mult timp (în funcţie şi de temperatura de afară) în mijlocul naturii, relaxându-vă cu familia şi prietenii;

–         atenţie şi la greutate, ea poate creste mult în aceste zile prin excesele alimentare;

–         persoanele vârstnice şi cei cu afecţiuni cronice nu trebuie să-şi întrerupă tratamentul, să fie însă mult mai atenţi şi mai responsabili la ce, cum şi, mai ales, cât mănâncă;

–         este bine să nu ne lipsească din farmacia casei ceaiurile digestive, antispasticele, pansamentele gastrice, fermenţii digestivi etc.;

–         nu vă administraţi medicamente decât la recomandarea medicilor.