joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Investiții în dotarea ISU și a Jandarmeriei

Noi echipamente de intervenţie vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi a Jandarmeriei Olt, prin intermendiul unui proiect cu fonduri europene accesat de Consiliul Judeţean.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria 2014-2020, Axa prioritară 3 – O regiune sigură, Obiectivul specific 3.1. – Îmbunătățirea managementului comun în situații de risc în zona transfrontalieră. Valoarea totală a proiectului este de 916.047,52 euro, din care 778.640,38 euro reprezintă finanțare nerambursabilă, 19.077,33 euro cofinanțare de la bugetele de stat şi 18.330,11 euro cofinanțare proprie a partenerilor.

Conferinţa de lansare a proiectului s-a desfăşurat, miercuri, în sala de şedinţe a CJ Olt, fiind prezenţi vicepreşedintele Virgil Delureanu şi şeful Serviciului Dezvoltare Regională din cadrul forului judeţean, Daniela Lungu, dar şi reprezentanţi ai ISU şi Jandarmeriei şi ai partenerului bulgar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Este un moment deosebit de important pentru Consiliul Judeţean, pentru ISU şi pentru Jandarmeria Olt. Este vorba despre un nou proiect, «Investiţii comune în domeniul situaţiilor de urgenţă în cadrul Consiliului Judeţean Olt şi Municipalităţii Dolna Mitropolia, Bulgaria». Proiectul este deosebit de important pentru achiziţia de echipamente pentru cei doi beneficiari finali”, a declarat Virgil Delureanu.

La rândul său, Daniela Lungu, a afirmat că proiectul are ca scop îmbunătăţirea pregătirii şi a capacităţii autorităţilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi de risc, în zona transfrontalieră Olt-Pleven.

„Noi am semnat acest contract de finanţare în data de 24 august, anul acesta. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria, Axa Prioritară 3. Durata de implementare a acestui proiect este de 24 de luni şi va fi implementat împreună cu Municipalitatea Dolna Mitropolia din Bulgaria. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ un milion de euro, suma fiind împărţită aproximativ egal între cei doi parteneri. Proiectul are ca scop îmbunătăţirea pregătirii şi a capacităţii autorităţilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi de risc, în zona transfrontalieră Olt- Pleven, respectiv în judeţul Olt şi în districtul Pleven, prin achiziţionarea unor echipamente necesare în acţiunile de prevenire a situaţiilor de risc şi de acţiune, în situaţii de urgenţă şi de dezastre naturale”, a declarat Daniela Lungu.

În cadrul proiectului vor fi achiziţionate: o autoutilitară de stingere cu capacitate crescută a rezervorului de 9.000 de litri, o autoutilitară pentru intervenţii în activităţile zilnice ale ISU, trei ATV-uri pentru intervenţii în activităţile zilnice pentru Jandarmeria Olt, o barcă din fibră de sticlă pentru intervenţii în activităţile IJJ Olt, trei autovehicule cu o capacitate maximă de 1.600 centimetri cubi pentru Jandarmerie şi veste de salvare şi alte auxiliare. Licitaţia pentru achiziţia acestor echipamente se va desfăşura anul viitor.

Daniela Lungu a mai explicat că este primul proiect de acest tip în care beneficiar final nu este doar ISU, ci şi Jandarmeria.

„Ca element de noutate al acestui proiect –  aşa cum ştiţi, Consiliul Judeţean Olt a mai derulat şi alte proiecte cu finanţare din fonduri europene, prin alte programe operaţionale şi în exerciţiul financiar trecut – este faptul că am inclus şi un alt beneficiar final. Până acum, în toate proiectele noastre de acest gen am avut drept beneficiar final Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. De data aceasta, avem şi Jandarmeria Olt. Ca urmare, am prevăzut în bugetul proiectului o serie de echipamente”, a conchis reprezentantul CJ Olt.

Vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu, a declarat că forul judeţean va continua să acceseze proiecte cu finanţare nerambursabilă pentru dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a Jandarmeriei.

Delureanu a precizat că Serviciul Dezvoltare Regională din cadrul CJ Olt este pregătit să acceseze orice axă apare în acest domeniu, în următorul exerciţiu financiar.

„Orice axă apare pe această linie, după 2020, va fi accesată de către CJ Olt. Colegii mei din cadrul Serviciului au un rol foarte important în atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru a moderniza bazele celor două instituţii”, a declarat Virgil Delureanu.

Şefa Serviciul Dezvoltare Regională, Daniela Lungu, a făcut un scurt bilanţ a echipamentelor achiziţionate cu fonduri europene, până în prezent, precizând că nu mai este nici o astfel de axă deschisă pentru acest domeniu.

„În cadrul exerciţiului financiar 2014-2020, pentru că despre el discutăm, nu mai sunt în momentul de faţă linii de finanţare destinate acestui gen de achiziţii de echipamente. Pentru cei de la ISU, în exerciţiul financiar trecut, am reuşit să achiziţionăm foarte multe autoutilitare pentru că am lucrat cu toate celelalte consilii judeţene din regiune, într-o asociaţie de dezvoltare intercomunitară şi am avut trei cereri de finanţare aprobate pentru achiziţia unor autoutilitare performante, toate sunt la standarde europene. În acest exerciţiu financiar, noi nu am mai avut în cadrul Programului Operaţional Regional acea linie de finanţare din exerciţiul financiar trecut care să ne permită scrierea de noi proiecte. Acesta a fost, oarecum, un minus al acestui exerciţiu. În momentul de faţă, nu mai există nici o altă posibilitate, poate după 2020”, a declarat Daniela Lungu.

Politica