joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

DESPRE CULTURA DE AZI: MIHAI IOANA

Născut la 1 octombrie 1960 în oraşul Lupeni, judeţul Hunedoara, din părinţi olteni. Tatăl, Sergiu IOANA, era originar din satul Cioroiu-Nou, com. Cioroiaşi, judeţul Dolj, iar mama, Elena IOANA (născută Dobrescu), era din satul Dâlma, comuna Bala, judeţul Mehedinţi, loc în care a copilărit şi unde a urmat primii ani de şcoală.
Interesul pentru literatură a început din vremea liceului, când a participat la concursul de limba română „Mihai Eminescu”, faza naţională, în două ediţii: Iaşi, 1977 şi Târgovişte, 1979, unde a fost premiat.
Debutul în presa literară se întâmplă în 1980, când Vasile Versavia îi publică o poezie în revista Orizont-Timişoara.
Din 1982 a devenit student al Universităţii din Timişoara, Facultatea de Filologie, în timpul studiilor participând la activitatea cenaclului „Pavel Dan”, organizat pe lângă Casa Studenţilor din Timişoara.
A participat la concursuri de poezie, unde a obținut ceva premii:
– Marele premiu Romulus Guga, Tg. Mureş, 1988;
– Premiul al II-lea, Tudor Arghezi, Tg. Jiu, 1992;
– Premiul Fundaţiei Lucian Blaga, Sebeş, Alba, 1994;
– Premiul Nichifor Crainic, Giurgiu, 1996;
– Premiul editurii Albatros, la Festivalul Gheorghe Pituţ, Beiuş, 1997;
– Premiul Cartea de poezie a anului, pentru volumul Alonso şi Concertul, Dr. Tr. Severin, 2006.
I-au apărut poezii în numeroase reviste: Orizont, Ramuri, Amfiteatru, Calende, Argeş, Amfitrion, Caligraf, Forum studenţesc, Autograf, Columna, Orient latin, Poesis, Paradigma 21, Vatra.
Îşi încearcă norocul pentru a publica prima carte la editura Dacia, în 1987, dar fără succes.
Debutul în volum: Cu ochiul liber, Prier, Craiova, 2002 (Premiul Fundaţiei Alice Voinescu la Festivalul Naţional de Poezie „Sensul iubirii”, 2001)
A publicat ceva cărţi:
– Alonso şi Concertul, MJM, Craiova, 2006;
– Frizeria din turn, MJM, Craiova, 2011;
– Pluralul Majestăţii, RAMURI, Craiova, 2015.
Acestea au avut articole de întâmpinare în mai multe ziare şi reviste, dar nu atât de multe pe cât, ca scriitor, ar fi sperat autorul.
A mai apărut cu câteva texte şi în volumele colective :
– Zona. Poeţi şi prozatori timişoreni din anii ’80 şi ’90, EDITURA MARINEASA, Timişoara, 1997;
– CUPRINS sau UN FEL DE IMPERIU. Antologie de poezie a Cenclului „Pavel Dan”, BRUMAR, Timişoara, 2014.
Sunt de menţionat şi unele tablete de atitudine etică pe care le-a publicat în presa locală: Sufrageria din Silicon Valley, Don Quijote valah, Modelul Robinson, Codobatura şi asfaltul, Goe nemuritorul, Cireşe amare, Maşina nemţească a lui Kant, Democratizarea suferinţei, precum şi participarea, în 2015, la concursul „Cea mai bună piesă românească a anului 2014”, organizat de UNITER, cu drama „Blana leopardului”. Aceasta a fost nominalizată pentru premiu, alături de alte trei creaţii, dintre 70 de candidaturi dar, din păcate, nu a fost câştigătorul.
În anul 2017 a scris piesa „Radu al II-lea”, a participat la acelaşi concurs, dar nu a fost selectat pentru premiere.
Devine membru stagiar al Uniunii Scriitorilor din România în 2012, iar din 2016 e membru titular.

Politica