vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Flota de ambulanţe, înnoită

Primele 300 de ambulanțe tip B 4×2, achiziționate prin Programul POR 2014 – 2020 – „Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale” vor fi livrate în această perioadă în ţară, urmând ca până la finalul anului, 420 de ambulanțe să fi fost distribuite către beneficiari, a anunţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). 11 dintre acestea vor ajunge în judeţul Olt.

Trei dintre cele 11 ambulanţe vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt. Acestea vor înlocui ambulanţele mai vechi folosite de SMURD.

În prima etapă, vor veni trei ambulanţe 4×4 B2, în perioada imediat următoare, achiziţionate în cadrul acestui proiect. Acestea vor înlocui ambulanţele pe care le avem noi. În total, ISU Olt are şapte ambulanţe şi o ambulanţă pentru transportul victimelor multiple”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Opt ambulanţe, dintre care una 4×4, vor intra în dotarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Olt. Până în luna iunie, în Olt vor veni, în total, 24 de ambulanţe noi, achiziţionate tot în cadrul acestui proiect.

În primă fază vom lua opt ambulanţe, şapte B2 şi una 4×4 B2. Se dau etapizat, iar la finalul proiectului noi vom avea 24 de ambulanţe, până în luna iunie se vor distribui. Pe 17 decembrie, luni, vom merge să le ridicăm pe primele opt”, a afirmat managerul SAJ Olt, Marinela Prina.

Ea a adăugat că, în urma unei evaluări, se va lua decizia în privinţa ambulanţelor care vor fi înlocuite cu cele noi.

Noi ambulanţe le vor înlocui pe cele care sunt mai vechi, iar dintre acestea din urmă vom ţine şi de rezervă. O parte pot fi şi casate. Vom face o evaluare să vedem ce se mai poate păstra pentru intervenţie, în cazul când celelalte sunt în service. Este foarte important să ai o maşină de rezervă la fiecare staţie”, a mai spus Marinela Prina.

Trei ambulanțe SMURD vor ajunge şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.

În total 34 de autospeciale tip B 4×2 sunt destinate regiunii Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea), urmând a fi livrate până pe 17 decembrie.

Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 – 2020, vor fi distrinuite până pe data de 17 decembrie, prin acest proiect urmând a fi cumpărate peste 1.300 de ambulanţe de mai multe tipuri, valoarea totală a contractelor fiind de 558.903.141,45 lei.

Politica