sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Autocar plin cu copii din Râmnicu Vâlcea, atacat cu pietre la Budapesta

Un autocar plin cu copii români a fost atacat chiar de Ziua Națională la Budapesta. În autocarul înmatriculat în judeţul Vâlcea se aflau 48 de persoane, dintre care cinci adulţi însoţitori şi 43 de copii. Toți copiii și însoțitorii lor au intrat într-un muzeu, iar autocarul a fost lăsat în parcarea din față. Șoferul a observat că unul din geamuri a fost spart cu o piatră.

„Nu era nimeni în autocar când s-a întâmplat şi nu a fost nimeni rănit. Dar până la Râmnicu Vâlcea o să mergem aşa, cu geamul spart”, a declarat pentru Observator.TV una dintre însoţitoare.

„Autocarul a fost parcat peste noapte în parcarea de la stadion, alături de mai multe autocare. În această dimineaţă, la ora 09.45 (ora Ungariei), am fost sunat de şoferul autocarului ce ajunsese la parcare şi urma să meargă să îşi preia grupul. El a găsit autocarul cu luneta spartă, fără ca din interiorul autocarului să lipsească ceva. Probabil a fost o glumă proastă a vreunui grup de petrecăreţi sau o manevră greşită a vreunui alt autocar ce a parcat în spate. Nicidecum nu a fost atacat cu pietre pe un bulevard din Budapesta”, a spus Cătălin Balaiban, administratorul firmei de transport care deţine autocarul.  Geamul a fost schimbat, iar copiii nu s-au întors acasă în frig.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica