vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ALDE Dolj: Budapesta să renunțe la declarații sfidătoare

Deputat Ion Cupă, Vicepreședinte național ALDE: ”Trebuie luată atitudine fermă față de declarațiile unor înalți oficiali maghiari care fac declarații revizioniste pe teritoriul țării noastre”

România a considerat dintotdeauna că relațiile cu vecinii săi trebuie să fie bazate pe dialog și cooperare. Am dovedit că putem avea în România un model de conviețuire interetnică, bazat pe respect și sprijin reciproc.

Am trecut cu vederea de-a lungul acestor ani mai multe acțiuni sfidătoare la adresa sentimentului național românesc, făcute de reprezentanți ai Budapestei aflați chiar în vizită în țară noastră.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Speram ca măcar în preajma sărbătoririi Centenarului națiunii noastre să existe o minimă decență din partea oficialităților țării vecine. Din păcate nu se întâmplă așa.

Cred că declarațiile belicoase, făcute de înalții oficiali de la Budapesta pe teritoriul statului român, nu mai trebuie acceptate cu îngăduință.

Declarația secretarului de stat, Árpád János Potápi, responsabil pentru politicile naționale al Cancelariei premierului Viktor Orban, facută zilele trecute la Miercurea Ciuc  “Guvernul Ungariei nu renunță la acest pământ” este una gravă și neavenită.

Solicit, în calitate de parlamentar român, autorităților noastre să sancționeze pe cale politică și diplomatică astfel de derapaje.

Orice investiții făcute cu respectarea legilor, unității și suveranității statului român sunt binevenite. Ele nu pot constitui însă un paravan pentru acțiuni și declarații care să aducă atingere demnității cetățenilor români și să lezeze sentimentele naționale ale poprului român.

 

 

 

Politica