vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Presa italiană: Pigliacelli și Craiova sunt în negocieri avansate!

Portarul împrumutat de la Pro Vercelli este pe punctul de a deveni oltean cu acte în regulă.

Mirko Pigliacelli a impresionat în acest sezon în tricoul Craiovei. Fără gafe majore, a scos tot ce putea, totdeauna sigur, cu un joc de picior impecabil, drept urmare conducătorii clubului oltean s-au decis să-i activeze clauza de cumpărare. Este exact strategia pe care au mers diriguitorii grupării din Bănie în cazul lui Alexandru Mitriță. După împrumutul acestuia de la Pescara, în iarnă l-au cumpărat pentru 730.000 euro. Pigliacelli a confirmat și el, e numai bun de achiziționat.

Site-ul tuttomercatoweb.com a notat ieri că „Mirko Pigliacelli și Craiova rămân împreună. Societatea din România se află în negocieri avansate cu Pro Vercelli pentru achiziționarea definitivă a portarului. Curând, Pigliacelli va fi jucătorul Craiovei pe următorii 3 ani”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În 17 apariții pentru U Craiova în acest sezon, Mirko Pigliacelli a primit 16 goluri. Este descris astfel de site-ul grupării din Bănie: Născut pe 30 iunie 1993 la Roma, noul portar al echipei noastre are 1,84 m. Mirko și-a început cariera de fotbalist la AS Roma Primavera, acesta câștigând în sezonul 2010 – 2011 campionatul de juniori și anul următor Cupa Italiei, tot la juniori. Este pentru prima oară când Pigliacelli părăsește granițele țării sale. Pe parcursul carierei sale de fotbalist profesionist a evoluat doar la echipe din Italia: AS Roma Primavera (54 de meciuri), Sassuolo (un meci), Pescara (14 meciuri), Reginna (21 de meciuri), Frosinone (17 meciuri), Trapani (21 de meciuri) și Pro Vercelli (60 de meciuri). A evoluat, în total, în 131 de partide din Serie B. Mirko Pigliacelli și-a reprezentat țara în cadrul echipelor Naționale Under-18, Under-19, Under-20 și Under-21 ale Italiei.

Politica