SJU Craiova, amendat pentru supraaglomerare

SJU Craiova, amendat pentru supraaglomerare

Inspectorii în sănătate publică au decis amendarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova pentru faptul că a făcut internări peste numărul de paturi disponibil. DSP a dat şi soluţii conducerii SJU Craiova pentru ca mamele să nu mai fie nevoite să doarmă în pătuţuri lângă copiii lor.

S-au găsit mai mulţi aparţinători decât paturi aveau. Secţia I este în renovare, funcţionează numai cu o treime din paturi şi Secţia II este supraaglomerată. Dar nu trebuia să interneze. Pentru internare peste numărul de paturi, Spitalul a fost amendat cu 5000 lei şi s-a recomdant să solicite Ministerului Sănătăţii suplimentarea numărului de paturi. Soluţii sunt. Se pot pune paturi şi în rezervele de copii 0-3 ani”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al DSP Dolj.

Totodată, reprezentanţii spitalului trebuie să continue igienizările şi dezinfecţiile în spital şi să schimbe mobilierul vechi. În timpul controlului, inspectorii în sănătate publică nu au găsit gândaci în saloane.