vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bulevardul stadionului va purta numele lui Ilie Balaci

Bulevardul „Ştirbei Vodă” pe care se află stadionul „Ion Oblemenco” va purta numele fostului mare fotbalist Ilie Balaci. Anunţul a fost făcut, marţi, de Lia Olguţa Vasilescu, fost primar al Craiovei şi actual ministru al Muncii.

Reprezentanţii Primăriei Craiova anunţaseră încă de luni seara că intenţionează să redenumească una dintre străzile importante ale oraşului „Ilie Balaci”. Marţi dimineaţă, Lia Olguţa Vasilescu a ajuns la stadionul „Ion Oblemenco” pentru a-i aduce un ultim omagiu fostei glorii a Universităţii Craiova şi a anunţat care va fi această stradă.
„E un moment foarte greu pentru toți cunoscuții lui Ilie Balaci. Văzând ieri ce s-a întâmplat în Craiova, când deja i-au adus trupul la stadion, mii de oameni au venit să vadă și cum s-au comportat suporterii la meciul de duminică, îmi dau seama cât de iubit a fost acest om. Îmi pare rău pentru familie. Am trimis condoleanțe, sprijinul nostru pentru tot ce vor avea nevoie de acum încolo, dar dispariția prematură nu poate să le aline suferința în aceste momente. Bulevardul pe care este stadionul se va numi Ilie Balaci. Parcă a fost predestinat să fie asta ziua morții lui ca toți să îl omagieze”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei Craiova au anunţat că în memoria marelui fotbalist Ilie Balaci și în semn de respect față de tot ceea ce a însemnat legendarul sportiv pentru fotbal și comunitate, municipalitatea va organiza în fiecare an o Gală care îi va purta numele.
„Ilie Balaci a fost un adevărat ambasador al Craiovei, iar Primăria Craiova îi va cinsti memoria astfel încât marele jucător să rămână pentru totdeauna aproape de sufletele noastre. Executivul Primăriei va propune Consiliului Local, în perioada imediat următoare, instituirea unei gale anuale pentru premierea celor mai buni juniori de fotbal, așa cum și-a dorit, de-altfel, și marele jucător. Prima ediție a acestei gale va fi la sfârșitul acestui an și îi va purta numele”, a afirmat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.
Primăria reaminteşte că Ilie Balaci a devenit, în 2002, Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova şi intenţionează să acopere din bugetul local cheltuielile de înmormântare, suma
propusă fiind 150.000 lei. Ilie Balaci s-a stins din viaţă, duminică, 21 octombrie 2018, la vârsta de 62 ani, în urma unui infarct miocardic. El a fost înhumat marţi la cimitirul Sineasca din Craiova.

Politica