vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Rovana Plumb, întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai cadrelor didactice

Ministrul interimar al Educaţiei, Rovana Plumb, a convocat joi o întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai cadrelor didactice – învăţători şi profesori -, scopul demersului fiind inventarierea principalelor dificultăţi pe care le întâmpină aceştia şi remedierea cât mai urgentă a acestora, astfel încât să se asigure crearea unor premise „solide” pentru creşterea calităţii învăţământului preuniversitar din România.
Potrivit MEN, la întâlnire au fost prezenţi şi membri ai unor asociaţii profesionale, lideri de sindicat, precum şi inspectori şcolari.
Rovana Plumb a solicitat reprezentanţilor MEN propuneri de soluţii concrete şi rapide privind toate aspectele semnalate şi constituirea, în acest sens, a unui grup de lucru la nivelul instituţiei.

Politica