vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Programe pentru dezvoltare şi formare profesională continuă, la Universitatea din Craiova

Pentru a ține pasul cu evoluția tehnologiei și pentru a îndeplini cerințele cerute de către angajatori, tot mai mulți absolvenți ai cursurilor de licență optează pentru programe postuniversitare de dezvoltare şi formare profesională continuă desfășurate în cadrul Universității din Craiova. Profesorii din învățământul preuniversitar optează pentru cursuri de conversie profesională, pentru a putea să-și completeze norma cu ore de la altă specializare.
„În ceea ce privește conversia profesională a profesorilor din învățământul preuniversitar, aceștia își doresc să reușească să predea și alte materii, decât cele de bază, pentru că sunt poziții libere la școlile în care profesează și pot să le acceseze ușor. Să nu uităm că la școlile din învățămâtul rural există foarte puține clase care pot să constituie o normă întreagă și atunci profesorul care nu-și completează norma de fizică, de exemplu, poate să suplimenteze cu ore de matematică, dacă este absolvent de cursuri de conversie în Matematică”, afirmă Gabriela Iacobescu, decan al Facultăţii de Științe din cadrul Universităţii din Craiova.
Decanul Facultății de Științe a mai precizat care sunt cursurile de conversie profesională la care se pot înscrie absolvenții de licență în cadrul instituţiei de învăţământ superior.
„Noi avem cursuri de conversie profesională pentru profesorii din învățământul preuniversitar în Științe, care presupune o a doua specializare în disciplina Științe, care se predă la liceele umaniste, în clasa a XI-a și a XII-a, avem în domeniul Matematică și în domeniul Informatică. Cursurile de conversie sunt de trei sau patru semestre, după cum diploma de bază a profesorului care aplică pentru aceste cursuri este în domeniul cursului sau în alte domenii. În acest an au fost activate toate cursurile de conversie, de trei semestre și de patru semestre, în toate specializările menționate. Ele sunt cursuri cu taxă, taxa este cuprinsă între 750 de lei și 1.000 de lei pentru un semestru, plus o taxă de înscriere de 100 de lei și o taxă de înmatriculare de 150 lei. În afară de cursurile de conversie mai avem și cursuri de formare și dezvoltare profesională continuă, care au un număr variabil de ore, ele se desfășoară modular și pot să fie de la 80 de ore până la 450 de ore. Numărul minim de persoane pentru activarea unui curs de conversie sau de formare continuă este în jur de 20. Anul acesta am avut foarte mulți înscriși la majoritatea programelor. Toate programele postuniversitare sunt acreditate sau avizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, unele dintre ele desfăşurându-se în cadrul unor proiecte”, a afirmat Gabriela Iacobescu.

Cursuri se fac şi pe fonduri europene „În cadrul proiectului Inter Regio România-Bulgaria “A Chance for Development” au fost finanțate cursurile din domeniul Fizică şi domenii conexe, mai exact Radioterapie pentru fizicieni medicali, Optică și optometrie, Acustică și audiologie, Protecția mediului, Sisteme informatice geografice și Analize fizico-chimice în domeniul protecției mediului.

Până în acest moment cred că s-au derulat 10 astfel de cursuri, incluzându-le pe cele de la Facultatea de Ştiințe Economice şi Administrarea Afacerilor. Din bugetul proiectului am cumpărat echipamente care să poată fi folosite în cadrul acestor cursuri, să dezvoltăm practic baza materială pe care cursanții noștri învață să realizeze planuri de tratament sau diverse experimente legate de protecția mediului, etc. Aceste cursuri nu se plătesc de către cursanţii din grupul ţintă al proiectului. Suntem interesați să dezvoltăm specializarea studenților noștri pe domenii de nișă pentru că asta le crește gradul de angajabilitate”, a
precizat dr. lector Mihaela Udriștioiu, director proiecte transfrontaliere România-Bulgaria.
Cursurile de formare profesională se adresează oricărui absolvent al unei facultăți care vrea să capete și alte competențe decât cele oferite de programul de bază, afirmă decanul de la Ştiinţe.
„Aceste alte competențe pot să fie cerute de o altă profesie. De exemplu programul Optică și optometrie oferă competențe speciale pentru cei care vor lucra în cabinetele oftalmologice, radioterapia pentru cei ce funcționează în spitale ca fizicieni medicali. Aceștia din urmă au nevoie din timp în timp de perfecționarea studiilor, deci au nevoie de aceste cursuri. Este adevărat că noi spunem cursuri de radioterapie pentru fizicieni medicali, dar la ele pot să participe și medici care vor să se specializeze în domeniu pentru că echipamentele medicale cu care se operează în radioterapie, dar şi în imagistică medicală, au un fundament fizic complicat, greu de explicat de către firmele producătoare ale echipamentelor, care fac simple instruiri de folosire. De exemplu, în radioterapie poate fi vorba chiar despre acceleratoare de particule în care se produc izotopi pentru terapia cancerelor. Aceste lucruri nu mai țin neapărat de medicină, țin de domenii de graniță și atunci trebuie făcute cursuri în plus față de pregătirea de bază. Ca urmare a învățământului Bologna, cei trei ani de studiu de licență nu mai sunt suficienți ca să capete competențe specifice unui anumit loc de muncă. Angajatorii sunt foarte dornici să aibă oameni cât mai
specializați pentru posturile de care au nevoie, iar aceste cursuri făcute în colaborare cu ei şi la cererea lor ajută atât cursantul ca aplicant la poziția respectivă în industrie, cât și agenții economici să aibă angajaţi bine pregătiți”, a mai precizat Gabriela Iacobescu, decan Facultatea de Științe.
În cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, se organizează programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă, la care se înscriu foarte multe cadre didactice din învățământul preuniversitar.
„Avem şapte astfel de programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă, programe prin care urmărim o extindere, dar şi o completare a ofertei educaționale. Dintre cele şapte programe, în acest moment sunt funcționale doar două, Managementul Unităților de Învățământ şi Managementul Proiectelor în Unitățile de Învățământ. Avem alte două programe în formarea grupelor. Este vorba despre Instruire Interactivă prin E-learning, şi un al doilea program, Securitate Cibernetică pentru Manageri. Suntem în stadiul de formare a grupelor, având deja candidați înscrişi, iar cursurile intenționăm să le începem în luna februarie a anului viitor. Durata acestor cursuri variază de la 90 la 480 de ore în funcție de complexitate.
Foarte multe cadre didactice din preuniversitar solicită aceste programe. Anul acesta avem înscrise în total la cele două cursuri, aproximativ 50-60 de persoane, o grupă având de regulă 20-25 de persoane”, a declarat Sorin Popa, prodecanul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea din Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Programe de conversie profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar se organizează și în cadrul Facultății de Litere, Specializarea Limba și Literatura Engleză și Specializarea Pedagogia Învățământului Școlar și Preșcolar. Ambele cursuri se desfășoară pe parcursul a patru semestre și se finalizează cu obținerea unei diplome de conversie profesională. La Limba și Literatura Engleză sunt 30 de locuri, iar la Pedagogia Învățământului Școlar și Preșcolar s-au înscris anul acesta peste 90 de cursanți.

Politica