vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Podul Olt încă aşteaptă refacerea

Lucrările de reabilitare a Podului Olt nu vor începe anul acesta. Reprezentanţii Secției Drumuri Naţionale (SDN) Slatina spun că la anul va începe proiectarea, iar apoi se va trece imediat la execuţie.

Directorul adjunct al SDN Slatina, Victoria Mitrache, îi asigură pe şoferi că „în niciun caz” anul acesta nu se va închide podul rutier de peste râul Olt.
„La Podul Olt aşteptăm fondurile, pentru că lucrările sunt finanţate prin bugetul de stat. În momentul în care vor fi asigurate fondurile, se dă ordinul de proiectare, care va dura trei luni, după care va începe execuţia. În niciun caz, anul acesta nu se închide podul, nu se lucrează la el decât dacă, ferească Dumnezeu, se mai produce vreo fisură”, a afirmat reprezentantul SDN Slatina.
Un consorţiu italian va reabilita podul rutier peste Olt de la Slatina, contractul de atribuire a lucrării fiind semnat, în luna iulie, de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.
Valoarea estimată, fără TVA, a investiţiei este de 26,35 milioane lei, finanţarea fiind asigurată cu bani de la bugetul de stat.
De-a lungul timpului, în calea de rulare a Podului Olt au apărut gropi mai mici sau mai mari. Cea mai recentă este din 26 iulie 2016, când angajaţii SDN Slatina au împrejmuit zona cu balize de ocolire, în aşteptarea scoaterii la licitaţie a lucrării de reparaţie. Ulterior, „artificiul” găsit de drumari a fost aplicarea unei plăci de metal deasupra fisurii. Deoarece nu s-a intervenit, groapa s-a mărit, iar soluţia găsită a fost aplicarea unei plăci de metal şi mai mare. Abia în august 2017, groapa a fost astupată.
Şi în 2010, în dreptul primului picior al podului, dinspre Slătioara, în carosabil a apărut o groapă de o jumătate de metru. Aceasta a fost acoperită după câteva zile în care traficul s-a desfăşurat cu greutate sau a fost închis. Costurile acelei lucrări s-au ridicat la aproximativ 200 de milioane de lei vechi.
Problemele cu găurile în covorul asfaltic au început să apară după mineriada din 1999, când pentru blocarea accesului, pe pod au fost puse bucăţi mari de piatră, care au afectat structura de rezistenţă. Pe de altă parte, problemele din ultimii ani sunt cauzate chiar de lucrările de reabilitare de acum 25 de ani, care au fost făcute de mântuială.

Politica