joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Eroii Centenarului, amintiţi în documente ale Muzeului Olteniei

După ce, la sfârşitul lunii trecute, un album cu fotografii inedite din colecțiile Muzeului Olteniei, dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a fost lansat de reprezentanţii instituţiei de cultură, finanțarea fiind asigurată de Consiliul Județean Dolj, un alt astfel de document va fi prezentat curând publicului larg.

Este vorba despre volumul „Memoria Marelui Război. Monumente din judeţul Dolj”, dedicat Centenarului României şi Primului Război Mondial. Acesta costă muzeul 50.000 lei, bani alocaţi de Consiliul Judeţean Dolj.


„Marele Război a rămas în memoria colectivă drept un eveniment care a schimbat destinele a naţiuni întregi. Pentru a păstra vie amintirea eroilor care au pierit în lupte, în mare parte din aşezările româneşti au fost ridicate monumete dedicate celor care şi-au jertfit viaţa pentru ţară. Volumul dedicat acestora este un valoros instrument de prezentare către cititori a monumentelor istorice din judeţul Dolj, ridicate în memoria soldaţilor români, care şi-au dat viaţa pentru realizarea idealului Marii Uniri”, spun reprezentanţii Muzeului Olteniei. Cartea va fi adresată atât specialiştilor, cât şi publicului larg.
Pentru a realiza acest volum, angajaţii muzeului au mers în judeţ, au identificat monumentele, le-au fotografiat şi au avut discuţii cu locuitorii satelor doljene. Albumul urmează să fie prezentat publicului larg.
Pe de altă parte, la sfârşitul lunii noiembrie, doljenii vor putea vedea, pentru prima dată, unul dintre albumele fotografului Unirii, Samoilă Mârza, album ce se află în posesia
Muzeului Olteniei. Pentru că, aşa cum afirma preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Priotesa, povestea Unirii „este legată şi de Samoilă Mârza, cel care a fost singurul fotograf de la această grandioasă manifestare. Unul dintre albumele sale a fost găsit la Craiova. Este cu adevărat un lucru eclatant”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Până la începutul acestui an se cunoştea în România existenţa doar a trei exemplare a albumului lui Samoilă Mârza. Exemplarul care se află la noi a fost dăruit colonelului Vasile Gagiu. După 1 decembrie 1918, pe 19 decembrie, prima unitate militară română care a intrat în Alba Iulia a fost regimentul 5 Vânători din Craiova, condus de colonelul Vasile Gagiu, iar el a legat o prietenie deosebită cu Samoilă Mârza, ca atare, la începutul lui 1919, când fotograful Unirii a realizat şapte albume, unul dintre acestea a fost dăruit lui Vasile Gagiu. Prin anii 1976 – 1977, fiul acestui colonel Mircea Gagiu a vândut acest album Muzeului Olteniei. Noi l-am redescoperit. În momentul de faţă se află în restaurare, iar în data de 28 noiembrie vom deschide o expoziţie dedicată Centenarului numită „Iluzii, deziluzii şi Marea Unire” în care va fi expus în premieră pentru public. Expoziţia este finanţată de Ministerul Culturii şi Identităţii”, a declarat managerul Muzeului Olteniei,
Florin Ridiche.
Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” a anunţat că „la sfârşitul lunii octombrie nepotul lui Samoilă Mârza va veni la bibliotecă să susţină o conferinţă. Este băiatul surorii lui Samoilă Mârza, nepot preferat al fotografului şi ştie toate poveştile Unirii şi poveştile acestor cinci fotografii şi, în mare, ştie şi povestea fiecărui album”.

Prima apariţie editorialistică a Muzeului Olteniei, dedicată Centenarului Marii Uniri, este albumul „România în Primul Război Mondial”, un album cu imagini reprezentative din timpul participării armatei române la Primul Război Mondial. El poartă semnătura autorilor Otilia Gherghe și Camelia Slabu. Pentru realizarea acestuia, au fost selectate fotografii, documente, brevete, ordine, decoraţii şi insigne din colecțiile Muzeului Olteniei „care stau mărturie eroismului de care au dat dovadă ostaşii români, în timpul dramaticelor
încleştări din anii 1916-1917”. „Ideea a apărut cu mult înaintea anului 2018, cred că pe la sfârșitul lui 2016, gândindu-ne că se împlinesc 100 de ani de la Marele Război și de la Marea Unire. A fost o muncă de documentare vastă având în vedere bogatul patrimoniu pe care îl are Secția de Istorie- Arheologie a Muzeului Olteniei, nenumărate fotografii, documente, cărți poștale, care, nu numai că au fost selectate pentru a face parte din acest album, dar a trebuit să fie puse și într-o ordine firească, într-o poveste firească a acestui important eveniment istoric care a fost Primul Război Mondial”, după cum a declarat Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei din Craiova.

Politica