miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

1.000 de preșcolari din mediul rural vor beneficia de programul ”Prima Carte”

O mie de preșcolari care provin din familii cu venituri reduse, din județul Vâlcea, vor primi prima carte pentru acasă. În grădinițele din zonele defavorizate vor fi amenajate biblioteci în cadrul programului de lectură „Fiecare copil merită o poveste”, lansat la nivel județean.

Potrivit Inspectoratului Județean Vâlcea, programul este derulat de Asociaţia OvidiuRo şi va debuta la Vâlcea prin două întâlniri: una de training, pe 16 octombrie, la care vor participa profesori de învăţământ preşcolar care, pe bază de voluntariat, îşi doresc să devină formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea literaţiei pentru cei 600 de educatori din judeţ şi cealaltă, cu directorii de unităţi şcolare care au în subordine grupe de preşcolari, pe 17 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.

Inspectorul general școlar al ISJ Vâlcea, Andra Bică, a declarat că „Ne bucurăm de implicarea Asociaţiei OvidiuRo în judeţul Vâlcea şi de faptul că prin acest program formarea unei obişnuinţe de a răsfoi o carte se va face de la cele mai fragede vârste. Prima carte reprezintă începutul şi ‘este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar’, amintindu-ţi de oameni dragi, de cei care ţi-au pus pentru prima dată creionul în mână sau cu care ai buchisit primul cuvânt. La nivel judeţean este unul din cele mai importante proiecte ale noastre şi sperăm că acest exemplu va fi urmat de toţi. Felicit echipa de proiect şi îmi doresc ca povestea începută să aibă finalul fericit pe care visul unui copil îl începe prin a fost odată ca niciodată”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acest program se desfășoară în 13 centre regionale din țară. Într-un an, zeci de mii de copii din cele mai sărace comunități, au primit prima lor carte.

Politica