joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Rasturnare de situatie: Avocatul retinut e liber. Retinerea lui, contestata

Avocatul Laurentiu Stanca, cel care il reprezinta pe avocatul Adi-Remus Ciuca, a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, ca clientul sau a fost pus in libertate de instanta, retinerea lui fiind cotestata si este considerata abuziva, intrucat „acesta nu a savarsit nicio fapta de natura penala”. Impotriva avocatului Ciuca nu a fost dispusa nicio masura restrictiva. Miclescu va fi cercetat sub control judiciar.

Reamintim ca avocatul Ciuca si Marius Miclescu au fost retinuti, miercuri, de DIICOT fiind acuzati de favorizarea făptuitorului și influențarea declarațiilor. DIICOT i-a acuzat că au încercat să ajute proxeneţi trimişi în judecată prin determinarea victimelor acestora sa isi schimbe declaratiile. 

Procurorii cerusă şi arestarea preventivă a uneia dintre victimele care şi-ar fi schimbat declaraţia. Şi această solicitare a fost respinsă, ea fiind plasata sub control judiciar, la fel ca Miclescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Î.C.C.J – DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova faţă de inculpaţii Ciucă Adi Remus, Miclescu Marius şi Tâmplaru Ramona Mihaela. În baza art.227 alin.2 C.P.P. rap la art.202 alin.4 lit. b C.P.P. Ia faţă de inculpaţii Miclescu Marius şi Tâmplaru Ramona Mihaela măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând din data de 11.10.2018 până la data de 09.12.2018, inclusiv. În baza art. 215 alin.1 C.P.P. Inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligaţii, pe durata controlului judiciar: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – Poliţia Mun. Craiova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 alin. 2 C.P.P. Impune inculpaţilor ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; b) să nu se apropie la o distanţă mai mică de 200 de metri de numiţii Cioveie Ştefănel Cosmin, Bălteanu Ion Gabriel, Bălteanu Liliana, Bălteanu Raluca, Ciuciu Octavian, Matei Aneta, Matei Marius, Parulea Marian, Parulea Camelia, Sărdaru Cristina – care au trimişi în judecată prin rechizitoriul nr.152D/P/2015 din 13.02.2017 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J – DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, şi de numitele Badea Aura Valentina, Nicola Simona, Radu Gabriela Mihaela, Riza Carmen Lucia şi Rusu Anamaria – persoane vătămate în aceeaşi cauză, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. Atrage atenţia inculpaţilor Miclescu Marius şi Tâmplaru Ramona Mihaela asupra dispoziţiilor art.215 alin.7 C.P.P. Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 11.10.2018, ora 16:15.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  4/2018  11.10.2018” – este soluţia pe scurt a Curţii de Apel Craiova

Politica