sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Săptămâna ariilor protejate. Coridorul Jiului, în planul de investiţii al CJ Dolj

Săptămâna aceasta este dedicată ariilor naturale protejate. Evenimentul este organizat de o fundaţie care urmăreşte, în această perioadă, promovarea ariilor protejate în rândul publicului larg prin organizarea unor activități diverse (expoziții de fotografie, dezbateri, seminarii, proiecții de filme, excursii ghidate în arii protejate, activități de educație ecologică, concursuri etc).

Doljul nu este angrenat în „Săptămâna Ariilor Protejate”, însă administraţia judeţeană investeşte şi în acest domeniu. În acest an, Consiliul Județean Dolj a alocat, prin programul de investiții, 198.000 de lei pentru proiectul Coridorul Jiului. Proiectul cu finanțare europeană este în curs de elaborare şi are ca scop monitorizarea şi menținerea stării favorabile a faunei şi a florei din Coridorul Jiului. Aceasta este o zonă protejată ce se întinde pe o suprafață de 71.452 de hectare şi a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile.

Situl este dispus pe o lumgime de 150 km, din Subcarpații Getici şi până la Dunăre. Forma şi suprafața sitului fac ca acesta să se desfăşoare pe teritoriul județelor Dolj, Gorj, Olt şi Mehedinți, respectiv 8 municipii şi oraşe şi 48 de comune, 73,76 % din suprafața acestuia afându-se pe teritoriul județului Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Situl include rezervația de interes paleontologic Locul Fosilifer Drănic şi rezervația de interes botanic Pădurea Zăval.

Locul fosilifer Drănic se suprapune în totalitate sitului Coridorul Jiului, ocupând o suprafață de 6 hectare din acesta, fiind amplasat pe versantul drept al văii Jiului, în dreptul localității Drănic.

Pădurea Zăval este o pădure mixtă de luncă, ce cuprinde specii de stejar,  frasin și ulm, ce s-au dezvoltat pe un sol bine drenat, care ramâne ud între  inundări. Aceste păduri formează mozaicuri de păduri pioniere în zonele joase ale râurilor.
O mare parte din pădurea Zăval este ocupată la nord de plantații de plop care au înlocuit o parte dintre speciile caracteristice habitatului însă, în partea sudică există o suprafață de pădure ripariană foarte bine conservată. Vârsta frasinilor și stejarilor din Pădurea Zăval este estimată la peste 80 de ani.

Printre habitatele identificate în Coridorul Jiului se află păduri, fânețe, pajişti, mlaştini, depresiuni, cursuri de apă, râuri şi lacuri în care trăiesc numeroase specii de nevertebrate, peşti, amfibieni, reptile şi mamifere inventariate şi evaluate în sit. O specie de amfibieni nou identificată în zona protejată este Bombina variegata, buhaiul de baltă cu burta galbenă.

Fauna şi flora din ariile protejate sunt puse în pericol de inconştiența oamenilor care aruncă gunoaie pe câmpuri şi în ape fără să se gândească la consecințe. Autoritățile speră însă că odată cu implementarea sistemului de management al deşeurilor astfel de situații vor fii tot mai rar întâlnite.

Politica