vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Maicutele din Slatina, la vot

Mai multe călugăriţe de la cele două mănăstiri din Slatina au votat, sâmbătă dimineaţa, la Colegiul Naţional „Ion Minulescu”.

Acesta au venit în grupuri de câte patru sau cinci, cu capul în jos, şi evitând interacţiunea cu celelalte persoane. Călugăriţele au fost aduse la vot cu autoturismul de maica Manuela de la Mănăstirea Strehareţi.
„Având în vedere că sutn născută ortodox, din femei şi bărbat, am votat «da». Sper să iasă referendumul. Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceată şansă. Le-am adus pe toate suratele să votăm. Am votat şi pentru referendumul local, cu care suntem de acord”, a declarat măicuţa.
Oltenii sunt chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea „Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?”. Pentru ca această schimbare de denumire să se producă, la vot trebuie să se prezinte 30% dintre oltenii aflaţi în listele electorale permanente, iar 50% plus unu dintre aceştia să voteze „da”.
Totodată, oltenii sunt chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” cu privire la redefinirea termenului de familie din Constituţia României.

Politica