DESPRE CULTURA DE AZI: Geo Constantinescu-hispanistul între culturi

DESPRE CULTURA DE AZI: Geo Constantinescu-hispanistul între culturi

Născut la 22 octombrie 1956, în comuna Benești (Bălcești), județul Vâlcea. Absolvent al Facultății de Filologie din Cluj- Napoca. Ca elev al Liceului Frații Buzești din Craiova a citit în cenaclurile craiovene ”Cezar Petrescu” al Clubului Sindical al Uzinelor Electroputere și ”Traian Demetrescu” al Casei de Cultură a municipiului Craiova (pe unde, aşa, din întâmplare, eram şi eu, ce vremuri!). În 1982, este absolvent al Facultății de Filologie din Cluj- Napoca. În timpul studiilor din acest oraș a debutat cu critică literară, cronici de film și teatru la revista ”Napoca universitară”, în 1979. A continuat cu colaborări la revista studențească ”Echinox”, mai apoi a publicat în ”Fețele culturii”, supliment literar al ziarului ”Azi” (1991-1993), ”Ramuri”, ”Scrisul romanesc”, ”Mozaicul”, ”Argeș”, etc. Din 1996 este lector de limba şi literatura spaniolă la Facultatea de Litere a Universității din Craiova.

Debut editorial în anul 2000, cu volumul, El modernismo en la narrativa breve de Gabriel Miró, Editura Aius, Craiova, ISBN 973-9490-31-X, scris în limba spaniolă.

În 2004 publică monografía Nuvela, permanenţă a epicului, Editura Universitaria.

În 2009 publică Poesía espańola del siglo XX, (hasta el ańo 1939), Editura Scrisul românesc, Craiova, 155 p., în limba spaniolă.

În 2013 publică volumul , Literatura spaniolă contemporană, ISBN 978-606-14-0672-2, Editura Universitaria, Craiova, 259 p.

În 2015 publică volumul de proză scurtă Carul cu pere, Editura Ramuri, cu o prefață de Ion Munteanu.

Geo Constantinescu – hispanistul, cum îi zic eu, legal, e un înpătimit al culturii, un cărturar, chiar dacă a ajuns, după ani, în învăţământul de elită (Universitatea din Craiova) încă de vremea Cenaclului ,,Traian Demetrescu”, din timpurile ale în care nu (mai) ştiai (în) ce să crezi. Dacă poetul e stăpân peste cuvinte, prozatorul trebuie, neapărat, să fie stăpânul frazei, altfel ajunge să scrie jurnale de liceeană sedusă şi abandonată, în niciun caz ,,proză literară”, subtitlul cărţii „Carul cu pere”, a hispanistului-traducător (curajoasă abordare literară) şi, uneori, eseistului şi criticului literar, Geo Constantinescu, personaj pe bune acceptat în mediul literar craiovean, altfel foarte drastic cu neaveniţii în branşă. Nu mai ştiu bine de când ne cunoaştem. El zice, prejudiciindu-ne imaginea, fără să-şi dea seama, căci scriitorii trebuie să fie ,,veşnic tineri şi ferice”, că de prin anii 70, duioase amintiri din copilăria noastră literară, eu zic că ne cunoaştem de la ,,Carul cu pere”, pe care mi l-a dat de două ori, ca să-l citesc o dată (vorba unui prieten, om de vastă cultură: măi, am ajuns că nu ne mai citim nici noi între noi.). Lăsând la o parte divagaţiile, siropoase în astfel de ocazii, afirm, cu convingerea celui care se pricepe un pic, că Geo Constantinescu, e un prozator în toată puterea cuvântului, în primul rând prin stăpânirea firească şi naturală a frazei, cum spuneam, apoi prin talentul de credibilizare literară a subiectului, banal la prima vedere, aspect care face diferenţa între prozatori şi veleitarii ,,jurnalişti”, că de, „tot românul s-a născut poet iar viaţa lui e un roman” şi, stilistic, din stirpea Marin Preda, afirmaţie deloc hazardată, dacă observăm curgerea firească, neforţată, a textului cărţilor sale. Se ocupă, în cultură, de locuitorii de ,,universuri himerice”, cum zice criticul Ion Munteanu. Nu n-am de gând să-i povestesceu viaţa literară, dar veţi observa, dacă-i citiţi scrierile, cum scriitorul transformă, cu mijloace simple, frazeologie cumpătată şi realism expresiv, banala viaţă de zi cu zi în existenţialism cosmic atemporal, în care ,,petrecerea”, adică ,,vieţuirea”, devine ,,trecere”, adică ,,existenţă”, adică veşnicie ca opus al eternităţii, ,,po-veste”.

Ceea ce mi se pare interesant, în alcătuirea scrierilor sale, e cumulul de ,,pove-ştiri, căci scrierile nu sunt nuvele ori schiţe ci, pove-ştiri, dar nu ştiri povestite ci, poveşti despre ştiri/cunoaşteri/trăiri atemporale (avem eroi, întâmplări, din trecutul îndepărtat şi recent), care ne duc cu gândul că, de fapt, domnia sa, autorul, ne amăgeşte cu prozo-poeme, că prea mult autorul fuge de/dinspre real înspre psihologie în toate întâmplările din viaţa personagiilor.

Ion Munteanu zice : ,,,…este povestea unei călătorii iniţiatice (scrierea sa), în sinea lui, copilul simțise pentru prima oară ispita plecării. Voia să cucerească lumea. S-o supună.” iar Ionel Bușe spune : … narațiunile lui Geo Constantinescu nu se limitează la spațiul privilegiat care i-a dat viață. Om cu experiență vastă ( absolvent de școală profesională a fost înregimentat în rândurile proletariatului ”victorios” în fragedă tinerețe) de unde evocă tablouri vii ale lumii ce a frământat în mâini, până nu de mult, ”sânii materiei”. Astfel, în nuvela După-amiază liniștită, surprinde cu umor clipele de răgaz ale reprezentanților acestei clase, dintr-un spațiu ales, unde ”Parcul Libertății își înalță trufaș către cer, monumentul tristelor începuturi ale erei noastre proletare”. Prin urmare, proza lui Geo Constantinescu, care cuprinde narațiuni ale genului scurt, zugrăvind cu tragism uneori și mai ales cu umor de cele mai multe ori, un spațiu și un timp ce au zămislit lumea românească din a doua jumătate a secolului trecut, poate fi considerată, desigur, un preludiu pentru noi narațiuni de largă respirație pe care le așteptăm cu nerăbdare.