Bilete de autobuz cumpărate de pe telefon

Bilete de autobuz cumpărate de pe telefon

Râmnicenii își pot plăti biletul pentru autobuz de pe telefonul mobil. Aceasta, printr-o aplicație care permite achiziționarea biletelor de călătorie pentru transportul în comun prin intermediul cardului bancar.

Aplicația este, din 21 septembrie, disponibilă și în Râmnicu Vâlcea, în urma parteneriatului încheiat între societatea ETA SA și dezvoltatorul aplicației.
În prezent, aplicația 24pay este disponibilă pentru plata transportului în comun din cinci orașe din România: Arad, Brașov, Iași, Timișoara și Râmnicu Vâlcea. Reprezentanții firmei care au dezvoltat această aplicație spun că „în perioada următoare alte două orașe vor intra pe harta celor care oferă o modalitate modernă și rapidă de plată a biletelor de transport”.

Aplicația a fost lansată în luna martie 2018 și, până în prezent, a ajuns la peste 30.000 de utilizatori și 60.000 de tranzacții.

Mai mult, aplicația nu presupune costuri suplimentare pentru călători și poate fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugarea inițială a unui card bancar Visa/Mastercard”, arată reprezentanții dezvoltatorului.

Utilizatorii transportului în comun din Râmnicu Vâlcea vor putea achiziționa, prin intermediul aplicației, următoarele titluri de călătorie:
• abonament pe toate liniile pentru o lună: 100 RON (TVA inclus);
• abonament pe toate liniile pentru o săptămână: 25 RON (TVA inclus);
• abonament pe toate liniile pentru două săptămâni: 50 RON (TVA inclus);
• abonament pe toate liniile pentru trei săptămâni: 75 RON (TVA inclus);
• bilet 1cu o călătorie urban – valabilitate 60 minute: 2,5 RON (TVA inclus).
În plus, prin intermediul aceleiași aplicații electronice, persoanele depistate fără titlu de călătorie valabil vor putea achita cuantumul suprataxei de călătorie, în valoare de 55 RON (TVA inclus).