vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CSU Craiova atacă Regele fără căpitan! „Să fie spectacol!”

Deși în mare foame de puncte, staff-ul și jucătorii și-au propus ca obiectiv să facă un meci spectaculos, cum a fost precedentul de acasă cu Viitorul.

După înfrângerea de la Mediaș, meci în care au beneficiat de 3 penalty-uri, oltenii au coborât sub linie, pe poziția a opta, în urma unor formații precum Sepsi Sf. Gheorghe ori Dunărea Călărași. Astfel încât victoria în meciul din weekend, cu Viitorul Constanța, se anunță esențială pentru ca alb-albaștrii să revină în lupta la vârful clasamentului. Mangia va trebui să o obțină fără Alexandru Mitriță, care a strâns 4 galbene în 8 etape, în medie un avertisment la două meciuri, și fără Fedele, suspendat o rundă după roșul direct încasat în finalul partidei cu Gazul. Nici Meza Colli nu va fi pe teren.
Devis Mangia a prefațat astfel meciul: „Sper că va fi un meci spectaculos ca anul trecut. Între cele două echipe au fost partide frumoase, dar dificile. Pot apărea schimbări în formula de start, mai sunt 2 antrenamente de făcut. E posibil. Mitriță este un jucător important, dar tot în 11 vom juca și se va găsi cine să-l înlocuiască și sunt convins că acela va da maxim. La Mediaș am făcut o partidă bună, dar au fost și greșeli pe care nu vrem să le mai repetăm, la toate cele 3 goluri. Dar nu se pune problema fundașilor, toată lumea a fost de vină. Acum vreau să mă gândesc la cum voi lucra și mai e o problemă: jucătorii nu s-au familiarizat încă unii cu alții”.
Antrenorul italian nu a ascuns că situația e grea, dar spune că are remediu: „Eu sunt convins că dacă vom avea echilibru, atât în momentele mai puțin bune, cum e acesta, cât și cele frumoase care sper să vină cât mai repede, echipa aceasta va ajunge departe. Nu vreau încă să vă spun la ce mă gândesc, dar sunt convins că dacă gândim fiecare meci în parte vom ajunge departe. Acum e o situație dificilă: 3 înfrângeri în 8 partide, însă echipa pe care o am în cap nu am putut-o alinia în campionat până acum. Echipa are un stil de joc conturat, trebuie să-i integrăm pe noii veniți. Eu sunt mulțumit de jucătorii pe care-i am la dispoziție. E un campionat diferit față de anul trecut, cu o medie a punctelor mai joasă față de precedentul”.
Decarul Cicâldău, fost echipier al Viitorului, a completat: „Pentru mine e un meci ca oricare altul. Soarta m-a pus să joc împotriva prietenilor de la Viitorul. Trebuie să intrăm în teren și să dăm totul pe teren și să luăm cele trei puncte. Suntem 2 echipe care încercăm să jucăm fotbal. Ultimul meci a fost spectaculos. Am vrea să fie și acesta. Vom încerca să luăm maximum de puncte din dubla Viitorul – CFR. Sper să câștige echipa, nu contează dacă voi marca eu sau nu. În cazul în care voi marca nu mă voi bucura, din respect pentru oamenii de la Viitorul. Trebuie să analizăm greșelile pe care le-am făcut în meciurile trecute, să nu le mai facem pe viitor”.

Partida CSU Craiova – Viitorul Constanța se joacă sâmbătă, de la ora 21:00, pe stadionul Ion Oblemenco.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Liga 1 – etapa 9
Vineri, ora 18:00
Sepsi – Voluntari
Poli Iași – Dinamo (ora 21:00)
Sâmbătă, ora 15:00
Hermannstadt – CFR Cluj
Botoșani – Concordia (ora 18:00)
CSU Craiova – Viitorul (ora 21:00)
Duminică, ora 21:00
FCSB – Dunărea Călărași
Luni, ora 21:00
Astra – Gaz Metan Mediaș

Clasament
1. FCSB 8 4 3 1 19-9 15
2. Astra Giurgiu 8 3 5 0 10-5 14
3. Sepsi 8 4 2 2 9-4 14
4. Mediaș 8 4 2 2 11-11 14
5. CFR Cluj 8 4 3 1 10-7 13
6. FC Viitorul 8 4 1 3 9-8 13
7. Dunărea Călărași 8 3 3 2 9-8 12
8. CSU Craiova 8 3 2 3 15-9 11
9. Poli Iași 8 3 2 3 9-13 11
10. Dinamo 8 3 1 4 12-16 10
11. FC Botoșani 8 1 5 2 11-11 8
12. Hermannstadt 8 2 1 5 7-9 7
13. Concordia Chiajna 8 2 1 5 6-14 7
14. FC Voluntari 8 0 2 6 6-19 2

Politica